Schimbări în legislația privind panourile publicitare: aplicare unitară a amenzilor adoptată de Parlament

Data publicării:
plenul parlamentului
Foto: Inquam Photos / George Călin

Parlamentul a adoptat, luni, inițiativa legislativă inițiată de către deputatul AUR Georgel Badiu, care stabilește modul de aplicare a sancțiunilor pentru încălcarea regulilor privind amplasarea mijloacelor de publicitate, precum panouri, bannere sau alte structuri publicitare. Legea merge la promulgare.

Până în prezent, lipsa unor prevederi explicite a generat interpretări diferite ale legii și o aplicare neunitară a sancțiunilor, spune AUR, într-un comunicat de presă.

Reguli unitare pentru autorități și instanțe

Prin modificarea adoptată, este precizat că și în cazul Legii 185/2013 privind amplasarea și autorizarea mijloacelor de publicitate sunt aplicate regulile generale din legislația contravențională.

Măsura are ca scop crearea unui cadru unitar de aplicare a legii, oferind mai multă predictibilitate atât autorităților, cât și operatorilor economici.

Amenzile nu sunt modificate

Proiectul nu modifică nivelul sancțiunilor și nici obligațiile existente, ci clarifică regimul juridic aplicabil contravențiilor.

Astfel, persoanele sancționate vor putea achita jumătate din minimul amenzii, conform regulilor generale din legislația contravențională.

De asemenea, este estimat că noile prevederi vor reduce numărul litigiilor și vor contribui la degrevarea instanțelor.

Reprezentanții AUR susțin că măsura face parte dintr-un demers mai amplu de corectare a disfuncționalităților legislative și de eliminare a interpretărilor diferite ale legii, care pot genera confuzie și inechități în aplicare.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este Ionel Arsene și ce avere avea înainte să fugă din România. Reacția lui Sorin Grindeanu după...
Digi FM
Mihai Trăistariu, dezamăgit de litoralul din Bulgaria: „Mâncarea nu-i bună de nimic. La hotel am găsit pânză...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ștefan Stan, mărturisiri despre despărțirea de mama fiicelor sale: „Nu găsim cale de mijloc, comunicarea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița Kaylee Hottle, cunoscută din „Godzilla vs Kong”, a murit. Avea 18 ani
Adevarul
România caută surse alternative de petrol după decizia Kazahstanului. Carburanții s-au scumpit deja
Newsweek
Parlamentarii, 6.200 lei pensie specială pentru 2 mandate. Pensia contributivă după 35 ani munciți, 2.800 lei
Digi FM
Exclusiv la matinalul Digi FM: Cum a ajuns Miresic să încaseze patru bătăi la propria nuntă!
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Vrei să îți iei câinele sau pisica în concediu? Ce recomandă medicii veterinari înainte de drum
Film Now
Câți bani a strâns fiul Priscillei Presley după ce a cerut donații pe internet pentru afacere: Va trebui să...
UTV
MrBeast s-a căsătorit în secret cu Thea Booysen. Nunta a durat o săptămână și a avut loc pe o insulă privată...