Schimbări pentru șoferi: trecerea între categorii de permise poate fi făcută fără examen teoretic, în anumite condiții

Data actualizării: Data publicării:
masina pentru examinare auto
FOTO: Shutterstock

Legea care simplifică obținerea permisului de conducere a fost publicată în Monitorul Oficial. Actul normativ, care aparține deputatului USR Cezar Drăgoescu, îi scutește pe unii șoferi de la susținerea probei teoretice pentru a dobândi unele categorii superioare de permis de conducere, în anumite condiții, fiind vizați în special deținătorii de permise din categoriile A1 și B1, care vor să obțină categoriile A, A2 sau B.

Această lege permite recunoașterea experienței practice a șoferilor și va reduce astfel birocrația, costurile și timpul necesar pentru obținerea permisului, arată USR, într-un comunicat de presă.

Modificările aduse OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice introduc excepții clare de la susținerea probei teoretice („sala”) acolo unde experiența practică demonstrează deja competența conducătorului auto, mai spune sursa citată.

Legea prevede, pe de o parte, trecerea de la categoria A1 la A2 sau A fără susținerea probei teoretice în următoarele condiții:

  • pentru obținerea categoriei A2 este necesară o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete categoria A1;
  • pentru obținerea categoriei A este necesară o experiență de minimum 2 ani în conducerea unei motociclete categoria A2.

Pe de altă parte, trecerea de la categoria B1 la categoria B fără proba teoretică va fi aplicabilă persoanelor care au obținut permisul B1 la 16 sau 17 ani și care au o experiență de minimum 1 an în conducerea unui autovehicul din categoria B1.

Facilități suplimentare pentru deținătorii permisului categoria B: persoanele care dețin permis categoria B la data intrării în vigoare a legii și care absolvă cursurile teoretice și practice pentru categoria A pot obține permis A sau A2 fără susținerea probei teoretice, fiind necesară doar promovarea probei practice și îndeplinirea celorlalte condiții legale.

Legea elimină procedurile redundante, reduce costurile și timpul pentru viitorii șoferi, recunoaște experiența reală de conducere ca element esențial de evaluare și menține, în același timp, standardele de siguranță rutieră, toate celelalte condiţii prevăzute în legea actuală rămânând aplicabile.

„Am convingerea că acest proiect reprezintă un pas important spre normalizarea relației dintre stat și cetățean, reducerea birocrației inutile și construirea unui sistem administrativ mai eficient, mai corect și mai predictibil”, a precizat deputatul USR Cezar Drăgoescu, conform sursei citate.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...