Se fac angajări la stat. Încă 320 de posturi, aprobate prin HG

Data publicării:
Official Doping Center For Athens 2004 Olympic Games
ATHENS, GREECE - AUGUST 9: A labratory technician works on a computer at the Doping Control Laboratory of Athens during the final days before the start of the 2004 Olympic Games August 9, 2004 in Athens. The Olympic Games will start on Friday, August 13. (Photo by Ian Waldie/Getty Images)

Guvernul a aprobat, joi, în şedinţă, o Hotărâre prin care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor suplimentează personalul cu 320 de posturi, în acord cu noile atribuţii ale instituţiei în materie de insolvenţă a persoanelor fizice. Astfel, numărul total de posturi al ANPC va fi ajunge la 940, fără demnitari.

Official Doping Center For Athens 2004 Olympic Games
FOTO: Getty Images

”Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va avea 320 de posturi noi, astfel încât să asigure îndeplinirea atribuţiilor suplimentare care-i revin cu privire la contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile, contractele de credit pentru consumatori, procedura insolvenţei persoanelor fizice şi soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi”, informează Executivul.

Potrivit actului normativ, numărul total de posturi al ANPC va fi suplimentat la 940, fără demnitari.

”Din numărul total de posturi nou aprobat, 397 vor fi alocate pentru aparatul central al Autorităţii, iar restul de 543 sunt prevăzute pentru structurile teritoriale”, se arată în comunicatul de presă al Guvernului.

Pe lângă această suplimentare de posturi, actul normativ prevede înfiinţarea în cadrul ANPC a unei Direcţii pentru insolvenţă persoane fizice, în contextul în care procedura insolvenţei persoanelor fizice reprezintă o noutate pentru sistemul juridic şi administrativ.

Ocuparea posturilor suplimentare se va realiza treptat, cu respectarea procedurilor şi termenelor reglementate de legislaţia aplicabilă personalului bugetar şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Din aplicarea prevederilor referitoare la creşterea capacităţii ANPC nu rezultă influenţe financiare suplimentare asupra bugetului de stat, sumele necesare fiind asigurate în cadrul prevederilor bugetare aprobate Ministerului Economiei pe anul 2017, în calitate de ordonator principal de credite în coordonarea căruia funcţionează Autoritatea pentru Protecţia Consumatorului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri