Anunțul lui Eugen Teodorovici despre legalizarea canabisului în scop medicinal

Data actualizării: Data publicării:
canabis

Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus că se discută despre legalizarea canabisului în România, în scopuri medicinale, în condițiile în care mai multe țări europene au făcut acest lucru.

Teodorovici a fost întrebat în legătură cu o discuție care a avut lor ieri la Ministerul Sănătății, privind legalizarea canabisului în sopuri medicinale.

Am discutat și eu ieri cu dna ministru. Și am aflat că există o astfel de comisie pentru a se analiza și a se argumenta legalizarea utilizării canabisului în scopuri medicinale”, a spus el.

Teodorovici a vorbit despre cazuri de pacienți cu cancer, mai ales în fază terminalăm și a spus că „se ia în calcul legalizarea pentru utilizarea în acest sens”.

Categoric, este medical un argument care justifică o astfel de procedură de legalizare și de utilizare în scopuri medicinale a canabisului”, a adăugat el.

Întrebat dacă se lucrează la Guvern la un astfel de proiect, Teodorovici a spus: „Nu știu dacă la Guvern, dar dacă ieri a fost la Ministerul Sănătății comisia de profil, înseamnă că asta este direcția în care se merge. E deja o practică europeană și justificarea o are, medicinal vorbind. Fiind în fază terminală pacienții, probabil că este o cale de a diminua din suferințele pe care aceștia le au”.

Întrebat dacă ar putea fi legalizat și canabisul folosit pentru recreere, Teodorovici a spus: „Dacă vreți un răspuns care cât de cât să fie în zona asta, tot timpul ne raportăm la ce este în alte state. Sunt practici în țări europene, să spunem, de mult legalizate, și care aduc avantaje și au argumentele pentru care au fost și făcute. Deci sunt avantaje. Desigur, unii în România văd dezavantaje pe mai multe subiecte, nu doar acesta. Dar deocamdată e prematur să ne pronunțăm”.

„Cu siguranță, probabil că în anii următori în România vor fi mai multe dezbateri publice pe mai multe subiecte, probabil și acesta, cu argumente de o parte și de alta și se va lua o decizie în funcție de cei care sunt mai mulți. Dacă în vestul Europei sunt legalizate mai multe practici, să spunem, atunci de ce să nu analizezi dacă într-adevăr este sau nu de luat în calcul?”, a spus ministrul.

„În România, argumentele de ordin economic pălesc în fața altora ușor de dus la populație”, a mai spus el, întrebat dacă România ar avea de beneficiat din punct de vedere economic de legalizarea canabisului.

Europarlamentarii au adopta în 14 februarie, la Strasbourg, o rezoluţie privind utilizarea canabisului în scopuri medicale şi fac apel la statele membre ale Uniunii Europene să profite de potenţialul acestor tipuri de medicamente.

Propunerea de rezoluţie a fost depusă pe 16 ianuarie. În text se arată că niciun stat membru al UE nu autorizează fumatul canabisului în scopuri medicale şi nu permite cultivarea la domiciliu a canabisului în scopuri medicale; convenţiile ONU şi dreptul internaţional nu împiedică utilizarea canabisului sau a produselor pe bază de canabis în tratarea anumitor afecţiuni; nu există nicio reglementare internă a UE referitoare la introducerea pe piaţă a medicamentelor pe bază de canabis.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Temperatura pe care să nu o setezi niciodată la centrala termică. Are cel mai mare consum și îți umflă...
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Kelly Osbourne a izbucnit în plâns în primul interviu TV după moartea lui Ozzy: "N-am simțit niciodată ceva...
Film Now
Kim Cattrall și Russell Thomas s-au căsătorit în Londra. Și-au dorit o ceremonie discretă și au avut doar 12...
Adevarul
Cum se infiltrează agenții ruși în apropierea bazelor militare și infrastructurii critice din țări NATO
Newsweek
În ce localități s-a dat deja bonusul de 400 lei la pensie? Când iau ceilalți? Care pensionari nu primesc bani
Digi FM
Halle Berry surprinde cu o rară declarație politică: "Nu ar trebui să fie următorul nostru președinte, zic și...
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Momentul când un pui de focă dă buzna într-un pub din Noua Zeelandă. Angajații au crezut inițial că e un câine
Film Now
A fost făcută publică înregistrarea apelului la Urgențe în cazul Tara Reid. Apelantul, disperat: „Nu poate...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă