Sari la conținut

Se simplifică procedurile pentru românii care vor să înfieze un copil

Se simplifică procedurile pentru românii care vor să înfieze un copil. Întregul proces va dura doar opt luni, faţă de 17 luni cât se aşteaptă acum. Legea Adopţiei a fost modificată, iar atestatul de părinte va fi valabil 2 ani. Autorităţile vor pune la dispoziţia viitorilor părinţi şi portretele copiilor greu adoptabili, cu fotografii şi filmuleţe. Statul are în grijă 58.000 de copii.

Simona Czudar şi-a dorit foarte mult un copil. Nu l-a putut avea, aşa că în 2008 a depus actele să înfieze unul. Cu greu a reuşit să devină mama unei fetiţe de 4 ani.

Simona Czudar: „S-au depăşit foarte mult termenele existente, de la atestare pana la încredinţarea, încuviinţarea copilului. Absolut toate termenele la care se face referire în această procedură. Lispa de transparenţă iarăși m-a deranjat foarte mult, că nu cunoșteam niciun moment care este situația dosarului. Mai mult decât atât nu știam, nu erau persoane care să-ți poată răspunde la aceste întrebări.”

Propria experienţă a motivat-o să pună pe picioare o asociaţie care a ajutat, până acum, la adoptarea a peste 1.000 de copii. Cu fiecare piedică întâlnită, Simona a semnalat statului ce nu e în regulă în sistem şi a contribuit, astfel, la actuala formă a legii.

Simona Czudar: „Este bine să avem o lege simplificată a adopțiilor, dar nu suficient, este foarte important ca oamenii aceștia să preia cât mai rapid modificările, să le pună în aplicare, să nu se întâmple ca acum 2 ani, ca să se lucreze după vechea lege a adopției, când noi avem reglementări de simplificare a ei. Este foarte important să ne ținem de lucrurile acestea și familiile să aibă o experiență pozitivă și copiii să ajungă cât mai repede în familii.”

Reprezentanţii Protecţiei Copilului sunt optimişti şi spun că noile proceduri exact asta vor face. De exemplu, durata procedurilor se reduce de la 17 la opt luni şi jumătate. Iar numărul formularelor scade şi el, de la 24 la 13. Părintele adoptator poate beneficia de concediu plătit 2 ani, ca să stea acasă cu copilul. Valabilitatea atestatului de adopţie se extinde de la 1 la 2 ani.

Gabriela Coman, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie: „Am mai redus numărul de zile necesare de a evalua familia de la 120 de zile la 90 de zile. Acum se analizează în profunzime capacitatea părintelui de a fi părinte, urmând ca acea potrivire, între copil și o familie care s-ar potrivi, să se facă pe anumite criterii pe care le analizează managerul de caz.”

În plus, au fost atestate mai multe ONG-uri care pot ajuta în procesul de evaluare.

Luminita Micliuc, președinte fundația Kiwi Casa Bucuriei: „Ce ne-am fi dorit este să se reducă gradul de rudenie până la care rudele trebuie conciliate. A rămas gradul patru de rudenie, ceea ce implică stră-străbunicii.”

58.000 de copii sunt în sistemul de protecţie specială, dintre care doar 3.250 sunt adoptabili. 1700 de familii aşteaptă, în acest moment, aprobarea unei adopţii.

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale