Sfat de la Fisc: Calculați-vă singuri taxele pe chirii

Data publicării:
ANAF fisc - captura

„Se poate face un calcul aproximativ, adica în momentul în care contribuabilul are decizia de impunere poate să își calculeze un procent de 5,5% la venitul respectiv și să platească contribuția de sănătate”, spune Mihaela Huţanu, director adjunct în cadrul ANAF

Un calcul aproximativ care însă îi poate face ce românii bun platnici să ajungă rău platnici, pentru că orice greşeală aduce penalizări din partea Fiscului. Potrivit legii, contribuţia se calculează prin aplicarea procentului de 5,5% la venitul brut, însă baza de calcul nu poate fi mai mică de 800 de lei şi nici mai mare de cinci salarii medii brute, adica 11.115 lei. Doar un contabil poate să se descurce cu asemenea calcule.

Nu este normal, Fiscul trebuie să emită decizii de impunere pentru contractele de chirie”, spune expertul fiscal Dan Bărăscu.

Atâta timp cât organul fiscal nu emite o decizie de impunere, plătitorul de impozite nu ar avea de ce să calculeze”, spune și Ionuţ Ştefan, vicepreședintele Camerei Experților Fiscali.

Oficialii Fiscului sunt însă fermi: taxa trebuie plătită.

Legea îmi spune că am obligația plății la 25 martie”, susține Mihaela Huţanu, director adjunct în cadrul ANAF.

Pentru că softul ANAF nu a funcţionat, românii care obţin venituri din chirii au primit de la Fisc decizii de impunere neactualizate cu contribuţia de 5,5% pentru sănătate.

O problemă de care oficialii Ministerului de Finanţe habar nu au.

„Am să verific să văd dacă într-adevăr s-a întâmplat și care au fost cauzele, în mod normal ar trebui să funcționeze”, spune Dan Manolescu, secretar de stat în Ministerul de Finanţe.

Noul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, şi-a propus să crească gradul de colectare a taxelor la buget prin conformarea voluntară a românilor. Deocamdată, doar 83% dintre cei care au de achitat dări le plătesc fără a fi somaţi de Fisc. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri