Și bunicii fug din Ucraina de teama războiului. La 92 de ani, Ion și-a luat soția nevăzătoare și a plecat la nepoata din Galați
Războiul îi trimite în pribegie și pe bunicii care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial. La 92 de ani, Ion nu mai poate lupta cu pușca. Nici în beciul casei nu se mai poate ascunde când sună alarma militară. Trist, împovărat de ani și de boli, și-a luat soția nevăzătoare și s-au îmbarcat pe bacul speranței, spre Isaccea, ca să ajungă la nepoata de la Galați.
Portul Isaccea, România. E tot frig ca pe malul ucrainean, dar e primitor, liber și nu se aud arme.
Ion și Parascovia au locuit până acum o săptămână în satul Orlivka, regiunea Odesa. Războiul le-a zdruncinat liniștea pe care o aveau acasă. Așa că au fost nevoiți să-și adune ultimele puteri și să plece. Ajunși la Isaccea sunt preluați de voluntari cu cărucioare, ca să poată fi transportați mai repede.
La Galați îi așteaptă Marina, nepoata lor. Tremură lângă soțul ei, dincolo de barierele vămii. Are ochii plânși... Și ea s-a căsătorit tot cu un român, la fel ca bunica ucraineană. Îi iubește enorm... Ei au crescut-o. Acolo, în satul mic de peste Dunăre, își petrecea mereu vacanțele. Acolo avea parte de răsfăț și de iubirea aceea pură care există doar între bunici și nepoți.
„Bunicul meu a trecut și prin Al Doilea Război Mondial. Și acum e obligat să fugă iar... să fugă de al treilea din câte se vede. Atunci a luptat cu ei, acum contra lor....”, spune Marina.
Tânăra a mai spus că bunicii ei sunt împreună de 70 de ani.
Reporter: Cum a fost copilăria ta cu bunicii?
Marina: Foarte frumoasă și îmi plăcea să merg acasă. Cât a fost situația asta cu Covidul am mers mai rar, dar înainte mergeam destul de des acasă. Mă gândesc oare dacă o să mai fie ca înainte sau nu. Dacă o să mai putem merge, dacă o să revină la normal.
Dacă pe bunici Marina îi știe acum în siguranță, sufletul nu îi este complet împăcat. În Ucraina au rămas cei doi frați ai săi.
„Sora mea a făcut 10 ani în ianuarie și fratele meu, 14 ani. Acasă sună alarma, sunt speriați. Au ore când nu au voie să iasă din case. Se ascund în beciuri”, spune Marina.
În vremea asta, bunicul se încălzește cu ceai românesc. Actele vămii sunt gata și poate pleca împreună cu soția lui. Un jandarm le cară puținul înghesuit grăbit în sacoșe. Nepoata îi vede și pleacă să-i îmbrățișeze.
Povestea Marinei și a bunicilor ei e amară, ca orice poveste de razboi, dar în urmă rămâne o rază de speranță. Dacă războiul distruge familii, nu poate distruge nicioadată solidaritatea.
Editor : D.C.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
