Sindicalist: Ministrul Muncii are „mentalitate feudală”

Data publicării:
hossu costin

Liderii a două dintre cele mai mari confederații sindicale o contrazic pe Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, care a spus că salariile nu vor scădea după mutarea contribuțiilor de la angajat la angajator. Ei spun că ministrul nu cunoaște legislația muncii și că vorbește despre salariile brute, nu cele nete. Aceasta, după ce Olguța Vasilescu a spus că sindicaliștii nu știu matematică.

Domnia sa, doamna ministru, nu stăpânește legislația în general, dar mai ales legislația muncii. Are mentalitatea feudală în sensul în care crede că un angajator taie și spânzură. Al doilea aspect este cel legat de faptul că în situația actuală ea era focalizată numai pe legea salarizării pentru sectorul bugetar. Toată această nebunie nu are ca justificare decât reducerea valorilor promise pentru sectorul bugetar, care s-a constat că sunt prea mari. Și ca să le scadă cu 23 la sută fac acest transfer de taxe care o sa înnebunească tot sistemul pieței muncii din România”, a spus Bogdan Hossu, președintele C.N.S. „Cartel Alfa”.

Acesta mai spune că ministrul dă dovadă de „cinism” și „dezinteres” față de sectorul economic.

Cerem demisia sa, pentru că este inacceptabilă ca ministru al Muncii”, a adăugat liderul sindical.

Au ajuns să se încurce în minciuni, își schimbă pozițiile de la o săptămână la alta”, a spus și Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.

Câștigul salarial mediu după mutarea brutului va deveni pe documentele lor (ale Guvernului, n.r.) 4132 de lei. Așa scriu ei. De asemenea, avem o altă cifră dată aici, de 3480 pentru anul 2018, care e tot cifra lor, cifra de la Ministerul de Finanțe, fără să includă mutarea contribuțiilor. În momentul în care cifra de aici o coroborezi cu cealaltă cifră vei constata ca această mutare de contribuție la salariul mediu pe toată economia, nu mai înseamnă nici 25 la sută, nici 22,5, înseamnă doar 18,73 la sută”, a spus Dumitru Costin.

Ministrul Muncii a dat astăzi asigurări că nu vor scădea salariile, după mutarea contribuțiilor.

În momentul în care premierul a întrebat, cu subiect și predicat, ca să nu mai fie niciun fel de discuție, reprezentanții patronatelor dacă au de gând să scadă salariile din mediul economic, toți au spus: nici gând de așa ceva. Cu atât mai mult cu cât prevederile noului Cod fiscal aduc foarte multe facilități mediului de afaceri”, a spus ministrul.

Întrebată dacă Guvernul va mai introduce în Codul fiscal o prevedere prin care patronii să fie obligați să nu scadă salariile nete, așa cum spunea recent ministrul de Finanțe Ionuț Mișa, Olguța Vasilescu a răspuns: „Nu mai avem de ce s-o introducem”.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri