Sisteme informatice „capturate”. Ministerul Muncii nu are o evidență clară a modului în care sunt compuse salariile în sistemul public

Data publicării:
dragos pislaru

Multe dintre sistemele informatice folosite de stat au fost create de firme private, doar că acestea nu au înmânat autorităţilor şi codul-sursă. Astfel, deşi programele au fost plătite din bani publici, statul nu e proprietarul lor și nu poate opera modificări în programe, a explicat ministrul.

Dragoș Pîslaru susţine că dreptul de proprietate intelectuală asupra acestor aplicaţii aparţine firmelor IT, şi nu autorităţilor, deși au plătit bani grei pe ele.

„La mine în minister am mai multe sisteme care sunt capturate în modul acesta. Captura nu e numai vina firmelor IT, problema e că statul a făcut contracte jalnice”, a spus ministrul muncii.

Şi pentru că nu poate modifica Sistemul Revisal, prin care sunt administrate datele tuturor angajaţilor din România, ministrul susține că nu are o evidenţă clară a modului în care sunt compuse salariile din sectorul public, motiv pentru care se întârzie legea salarizării unice.

„Pe anumite sisteme-cheie, printre care Revisal-ul, nu avem codul-sursă pentru acest sistem. Dacă îl extindem fără să avem clar dreptul de proprietate intelectuală, putem să ne trezim că am făcut extinderea și nu putem controla din punct de vedere al mentenanței”, a explicat ministrul care sunt consecințele.

„Dacă vreau să umblu la salariul unei persoane într-un alt mod decât procentual – ceea ce au făcut toți politicienii până acum – eu am o dificultate. Vreau să înțeleg de la ce salariu de bază se pleacă și care e câștigul net și cum se structurează”, a arătat ministrul.

El a precizat că, practic, Ministerul Muncii nu are o evidență a modului în care este format venitul celor 1.200.000 de salariați din sistemul public – ce reprezintă salariu de bază, cât e câștigul net, ce sporuri și ce indemnizații sunt.

„Cine ar fi avut un interes să nu avem aceste lucruri? Eu zic că primul interes este legat de faptul că a avea un astfel de sistem este o transparenţă totală a felului în care orice om îşi ia salariul în ţara asta. Şi ar trebui să existe nişte reguli care să nu permită ca Gigi din biroul de lângă să aibă salariul de două ori mai mare pentru că s-a vorbit la Resurse Umane să-i facă nu ştiu ce încadrare”, a declarat ministrul muncii.

Dragoş Pîslaru spune că acum negociază pentru ca statul să devină proprietarul acestor programe IT.

Registrul de Evidenţă a Salariaţilor, la care face referire ministrul Muncii, a fost dezvoltat de compania Teamnet, despre care procurorii susţin că este controlată, prin intermediari, de deputatul Sebastian Ghiţă.

Sebastian Ghiţă a fost criticat în ultima perioadă şi de ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care susţine că parlamentarul a obţinut marile contracte IT acordate de stat.

„Banii sunt irosiți prin sisteme scumpe, greşit concepute, care nu sunt testate cum ar trebui. Sistemele IT au fost în aşa fel făcute şi au fost făcute ca băieţii deştepţi să îşi ia contractele de informatizare”, a afirmat ministrul fondurilor europene.

În replică, Sebastian Ghiţă a spus că ministrul încearcă să distragă atenţia de la eşecul Guvernului în privinţa atragerii fondurilor europene.

Urmăriți AICI interviul integral acordat de ministrul muncii în emisiunea „În fața ta”, realizată de Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Ipostaza rară în care a fost surprins fostul...
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Scandal între Halle Berry și Olivier Martinez. El o acuză că l-a agresat pe fiul lor, ea dă replica: "Eu sunt...
Adevarul
De ce evită Nicușor Dan să-l desemneze pe Sorin Grindeanu premier. Explicaţiile unui expert în economie...
Newsweek
Este justificat impozitul pe venit la pensie? Avocat: Pensia contributivă ar trebui tratată ca drept câștigat
Digi FM
George Clooney, eclipsat de eleganța soției sale. Amal, spectaculoasă într-o rochie strălucitoare, cu umerii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pământ şi Marte sunt vecine, dar s-au format în mod diferit. „O adevărată muncă de detectiv să afli ce s-a...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”