Situație bizară în Bihor. Un sat întreg a fost revendicat în instanță

Data publicării:
sat revendicat

Situaţie cel puţin ciudată în Bihor. Un întreg sat este revendicat, în instanță, de mai mulţi oameni care susţin că sunt urmașii nobilului care a deţinut terenurile în vremea Imperiului Austro-Ungar.

Litigiul din județul Bihor se referă la întâmplări de acum peste o sută de ani. La începutul secolului XIX, familia de grofi Bartoş, care deținea terenurile din zonă, a vândut pământul slovacilor care au venit la muncă și care au întemeiat localitatea Sacălasău Nou. Sătenii spun că dreptatea este de partea lor, întrucât au contractele de vânzare-cumpărare a terenurilor deținute, care au fost încheiate acum zeci de ani. De asemenea, în registrul agricol din 1945, familia Bartoș nu mai figurează cu terenuri în zonă. 

În prezent, 13 persoane care pretind ca sunt moştenitoarele grofului de pe vremea Imperiului Austro-Ungar au revendicat în instanță aproape întreaga suprafaţă a satului, respectiv 80 de hectare de pământ.

Procesul prin care se va decide soarta întregului sat merge mai departe la Judecătoria din Marghita, iar următorul termen a fost fixat pe 25 mai.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Anda Adam a filmat de la etajul 28 furtuna din Dubai și străzile inundate pe care oamenii și-au abandonat...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Ryan Reynolds, cuvinte emoționante pentru Michael J. Fox, care suferă de Parkinson: „El cade mult pentru că...