Sari la conținut

Situaţie delicată pentru City Insurance. Trebuie să facă rost urgent de 30 de milioane de euro 

 

Sunt măsurile din planul de redresare aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară pentru City Insurance.

Redresarea financiară nu conduce însă neapărat la salvarea unei companii, dovadă stând problemele din acest sector. În urma unei astfel de manevre, Astra Asigurări a intrat în faliment, iar Carpatica este sub controlul Fondului de Garantare.

Pierderile pieţei asigurărilor au crescut de 7 ori şi jumătate anul trecut şi s-au apropiat de 270 de milioane de lei, deşi companiile au încasat mai mulţi bani din vânzarea poliţelor. Piaţa asigurărilor a ajuns să fie una cu două viteze în care multe companii sunt pe profit, dar la fel de multe sunt pe minus. Iar câştigurile asigurătorilor performanţi nu au putut să acopere pierderile celorlalţi. 2015 a fost anul în care Astra a intrat în faliment, însă şocul nu a fost atât de mare pe cât ar părea. Cel puţin nu în statistici, pentru că activitatea sa a fost suspendată destul de repede.

Piaţa asigurărilor are parte de o aniversare nefericită. 2015 a fost al zecelea an consecutiv pe pierdere. Iar rezultatul negativ net de de 267 de milioane de lei de anul trecut au fost de 7 ori şi jumătate mai mari decât cel din 2014, dar la un sfert faţă de 2013, care a fost cel mai slab an din istoria acestei industrii.

În mod paradoxal, pierderile au fost în creştere anul trecut cu toate că încasările din vânzarea de poliţe au fost cu 8,2% mai mari şi au ajuns la 8,75 de miliarde de lei.

Privite în detaliu, datele financiare arată că nu toate companiile de asigurări au fost pe minus. 19 dintre ele, au înregistrat un profit de aproape 467 de milioane de lei, adică peste 100 de milioane de euro. Însă 16 companii au înregistrat pierderi combinate de peste 730 de milioane de lei şi au tras în jos întreg sistemul.

Potrivit datelor ASF compania de asigurări care a avut cele mai bune rezultate a fost Metropolitan Life. A raportat un profit de 178 de milioane de lei, de două ori mai mare decât cel al companiei de pe locul doi, Allianz-Ţiriac.

Pe trei, a fost Generali, cu un profit de aproape 68 de milioane de lei.

Potrivit ASF, toate cele trei companii au o expunere mică sau inexistentă pe segmentul poliţelor RCA, cel care a creat cele mai multe probleme. În ciuda scumpirilor care au scos transportatorii în stradă şi i-au înfuriat pe tinerii şoferi, asigurările auto continuă să fie un produs cu o performanţă redusă. Iar companiile care au înregistrat cele mai slabe rezultate financare anul trecut au o expunere mare pe piaţa RCA.

Datele ASF arată că cele mai mari pierderi, de aproape 300 de milioane de lei, au fost raportate anul trecut de Euroins, o firmă care a intrat în procedură de redresare financiară anul trecut. Pe locul al doilea, cu pierderi de 200 de milioane de lei a fost Carpatica Asig, aflată încă din 2014 în procedură de redresare. Iar anul acesta Fondul de Garantare a preluat controlul companiei.

Astra Asigurări a raportat anul trecut o pierdere de doar 26 de milioane de lei. Pierderile mici sunt rezultatul unor probleme financiare mari. Astra nu a avut activitate pe durata întregului an 2015. În luna august a anului trecut, ASF a decis intrarea companiei în faliment. Astra era de asemenea un jucător mare pe problematicul segment RCA.

În ultimii zece ani, sistemul de asigurări din România a adunat pierderi nete de peste 3 miliarde de lei. Iar suma este şi mai mare dacă sunt scoase din calcul firmele profitabile.

Etichete: bani , asigurari , daune , City Insurance

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale