Soarta plajelor din Eforie, decisă prin referendum

Data publicării:
plaje

Decizia autorităţilor locale vine după ce foarte mulţi cetăţeni au făcut sesizări. Ei spun că administratorul actual nu s-a mai ocupat de faleza din staţiunile Eforie Nord şi Eforie Sud de mai bine de cinci ani.

În 2009, a fost demarat un proiect de către Apele Române pentru consolidarea falezei din Eforie Sud, dar în 2011 lucrările au fost sistate.

Dan Petreleu, arhitect-şef la Primăria Eforie: „Cu fiecare an cu care acea faleză rămâne în stadiul în care e lucrurile se agravează exponenţial. E doar o chestiune de timp”.

Lucia Burhoch, purtătorul de cuvânt al Primăriei Eforie: „Apele Române au pornit lucrări de refacere a taluzurilor, dar nu au fost finalizate nici până în prezent. De aceea Primăria Eforie a hotărât să dea în judecată Apele Române”.

Administratorul de drept al plajelor şi falezelor nu a vrut să facă o declaraţie oficială.

Mihaela Brazdeş, reporter Digi24: „Reprezentanţii Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral spun că până în acest moment nu au primit nicio hârtie oficială prin care să li se spună că Primăria Eforie organizează un astfel de referendum şi nicio înştiinţare judecătorească”.

Dacă oamenii vor vota favorabil, Primăria Eforie le va cere parlamentarilor din Constanţa să depună un proiect de lege în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Pensiile vin cu întârziere în luna mai. În ce zile pensionarii vor primi ajutoarele de 500 de lei la pensie?
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment