Şoferul care a lovit o fetiţă pe o trecere de pietoni din Bucureşti, apoi a fugit de la locul accidentului, a fost găsit de poliţişti

Data actualizării: Data publicării:
masina

Şoferul care a lovit o fetiţă de 10 ani pe o trecere de pietoni din Bucureşti, apoi a fugit de la locul accidentului, a fost găsit de poliţişti în noaptea de vineri spre sâmbătă şi este reţinut. El nu are permis de conducere, iar maşina pe care a condus-o a fost vândută de aproape 10 ori fără să fie întocmite actele de către persoanele care au intrat în posesia ei, unele chiar şi din alte judeţe.

Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, bărbatul de 47 de ani a fost reţinut în noaptea de vineri spre sâmbătă, fiind acuzat de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere pe drumurile publice fără permis de conducere, potrivit News.ro.

Maşina pe care o conducea bărbatul, găsită iniţial de poliţişti joi, în zona Pieţei Delfinului, a fost vândută şi cumpărată de aproximativ 10 ori fără ca proprietarii acesteia să întocmească actele necesare, transferul succesiv fiind consemnat doar prin acte de mână. Unele persoane care au intrat în posesia autoturismului erau chiar şi din alte judeţe, spun poliţiştii.

Fetiţa de 10 ani lovită joi pe trecerea de pietoni este în afara pericolului, acasă, dar va mai rămâne o perioadă imobilizată din cauza traumatismelor, având o fractură de gambă şi o contuzie toraco-abdominală.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri