După valul de scumpiri, românii sunt tot mai precauți cu banii. Un sondaj al Agenției de Rating Politic, realizat la comanda Digi24, ne arată la ce renunță românii. Aproape jumătate dintre au tăiat vacanțele, dar și hainele noi de pe lista cheltuielilor.
La întrebarea „La ce renunțați în contextul scumpirilor actuale?”, aproape jumătate dintre români, mai exact 48,5% spun că renunță la vacanțe. Aproape același procent, 48% dintre oameni, spun că nu își mai cumpără haine noi.
Datele aceluiași studiu arată că tot 48% dintre oameni renunță la ieșirile în oraș, în timp ce aproape o treime dintre români spun că au tăiat de pe lista de dorințe activitățile culturale, cum ar fi mersul a muzee, la teatru, la spectacole și la concerte.
Totodată, un sfert dintre oameni cumpără mai puține produse cosmetice și produse de îngrijire, în timp ce 12% dintre români spun că au fost nevoiți să taie din bugetul pentru activitățile extra-școlare ale copiilor.
Sondajul a fost realizat de Agenția de Rating Politic, la comanda Digi24.
Alex Dincovici, sociolog si antropolog, a explicat pentru Digi24 că reacția românilor în fața scumpirilor era de așteptat, iar renunțarea la anumite lucruri, cum ar fi achiziționarea de vacanțe sau haine, va duce la o anxietate din ce în ce mai mare.
„Este de așteptat, mai ales dacă ne gândim și la scumpirile care vor urma, pentru că anul acesta ar trebui să crească și factura la gaze, cel puțin. Nu se va resimți acest lucru la început, dacă se va întâmpla până la urmă în prima parte a anului, dar oamenii se așteaptă să se scumpească lucrurile și mai mult și e foarte, foarte multă incertitudine în piață. Și dacă dublăm toate aceste discuții despre scumpiri, de disponibilizările care se întâmplă, de exemplu, în sectorul IT au început să apară în multe părți din lume și vedem că încep să se întâmple și în România, e cumva firesc ca în fața unei val de incertitudini oamenii să devină din ce în ce mai precauți. Și cumva vacanțele sunt lucruri la care se poate renunța cel mai ușor, aș spune, dar pe de altă parte cred că diferă foarte mult în funcție de venit, de mediu, de rezidență, pentru că-s foarte mulți români care nu-și permit să plece în vacanță și există mare parte a populației care nici nu prea mai are la ce să renunțe și sunt date care nu se văd foarte, foarte bine în aceste cifre, dar pe care cumva le putem intui din spate,” a precizat Alex Dincovici, sociolog si antropolog.
„Cred că toate aceste lucruri duc la o anxietate de fapt din ce în ce mai mare și o anxietate care aș spune că e foarte posibil să crească din nou, nu neapărat doar la nivel național, ci în toată lumea, în fața acestor lucruri care se întâmplă și care par să fie complet scăpate de sub controlul nostru și asupra cărora nu putem interveni, pentru că toate lucrurile care se întâmplă în acest moment, de la conflicte, la ce evenimente au mai fost pe plan global, toate scumpirile acestea care sunt afectate de niște lucruri care par să se afle la o distanță foarte, foarte mare de noi, de fapt, ne fac din ce în ce mai puțin încrezători în ziua de mâine, în viitor și în ceea ce se poate întâmpla. Și cred că aceste lucruri se vor vedea mai ales la generațiile tinere, care și asta, mă rog, spun anecdotic, din experiența pe care o am cu cu propriu studenți, că încep să vadă din ce în ce mai puține traiectorii posibile, spunem de viitor, optime în acest moment, care nu știu ce să facă și unde să se orienteze în și în viitorul apropiat, dar și în viitorul și în viitorul îndepărtat, pentru că din nou părea că lucrurile s-au îndreptat într-o direcție bună perioadă destul de lungă de timp”, a adăugat specialistul.
Editor : A.P.