Șosea de coastă pe litoralul românesc

Data publicării:
SOSEA

Construcția primului tronson al şoselei de coastă va începe de la clădirea Comandamentului de pe faleza Cazinoului din Constanţa. Aceasta va traversa întreg portul turistic Tomis şi o bună porţiune din plaja Modern. La jumătatea lunii martie va fi demarată a treia procedură de licitaţie pentru firma care va începe lucrările. La prima licitaţie care a avut loc în februarie 2014 nu au existat ofertanţi, iar la a doua - cei patru agenţi economici nu au fost eligibili.

Conform legii până pe 31 decembrie trebuie terminate şi noi sperăm să se şi realizeze acest lucru”, a spus Liviu Tramundana, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Constanța. Dacă lucrările nu vor fi terminate la timp, fondurile europene ar putea să fie pierdute. 

Tronsonul de 2,6 km de şosea va costa 10 milioane de euro, sumă acoperită aproape complet din fonduri europene. Şoseaua de coastă va avea, potrivit proiectului, două benzi şi o lungime de 11 km. Dacă va fi terminată, aceasta va lega centrul oraşului Constanţa de staţiunea Mamaia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri