Spectacol pe pârtie | S-a deschis sezonul de schi la Predeal

Data actualizării: Data publicării:
schi

Cu două zile înainte de Revelion, pe pârtia Clăbucet din Predeal s-a deschis oficial sezonul de schi. Şi nu oricum, ci cu celebra deja coborâre cu torţe aprinse. A fost şi un spectacol de lumini la care au asistat aproape 1.500 de turişti.

Cu torţele în mâini, peste 100 de salvatori montani au coborât pârtia, dând startul sezonului de schi. Un spectacol pe care mulţi au venit special, de departe, să îl vadă.

-”Nu e tocmai îngheţată, se putea şi mai bine. Mă mai împiedic cu placa, dar e ok.”

-”Este foarte frumos am mai venit si anul trecut. Sperăm să fie bine, să nu mă Lovesc.

-”Cam 1.500 de lei. De persoană. Da păi te dai aici pe pârtie și nu ai cum.”

-”Foarte plin, foarte distractiv... foarte greu... Azi nu am luat nicio căzătură... e ok.”

Pe pârtia din Predeal stratul de zăpadă este de 30 de centimetri. Cei care nu au schiat s-au dat cu săniuţa ori au făcut oameni de zăpadă

Şi pe pârtia din Vârtop, judeţul Bihor s-a schiat toată ziua.

Ne aflăm în vârful pârtiei Piatra Grăitoare, la o altitudine de peste 1.100 de metri. Stratul de zapadă măsoară peste 30 de centimetri, însă, din cauza ceții, vizibilitatea este destul de redusă.

A nins abundent în zonă în perioada Crăciunului, dar din cauza temperaturilor ridicate, stratul de zăpadă de pe pârtii a scăzut considerabil.

-”M-am distrat ok, dar e multă gheață, zăpadă nu prea este. Trebuie să ai grijă.”

-”Condițiile de schi ar putea fi îmbunătățite, dacă ar pune niște tunuri de zăpadă. În rest e ok.”

O urcare la Vârtop costă 7 lei pentru adulţi şi 4 lei pentru copiii de până la 14 ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri