Stânele din București. Cioban: „Ei m-au găsit pe mine aici, nu eu pe ei”

Data actualizării: Data publicării:
stana bucuresti

La mai bine de o jumătate de mileniu de când ciobanul Bucur şi-a amenajat stână mare chiar pe locul numit astăzi Bucureşti, urmaşii săi duc tradiţia mai departe. Pentru ciobanul modern, transhumanţa se rezumă acum la plimbatul oilor, dintr-un cartier, în altul, printre vile şi blocuri abia construite. Efectul emancipării îl resimt din plin locatarii. Un cioban cu buletin de Bucureşti, întâlnit de echipa Digi24, spune: „Ei au venit peste noi, nu invers”.

Pe strada Teiuş din sectorul 5, oile ciobanului Stelian stăpânesc şi zorile, şi amiezele, şi nopţile. Sunt suveranele periferiei. Dar de vreo trei ani, lângă saivane au apărut blocuri. Şi locatari, care le acuză că miros urât şi behăie enervant.

- Vara este mirosul foarte puternic. Dacă ieşi pe balcon, nu poţi să stai

- Şi vin cu animalele până aici, chiar în faţa blocului. S-au făcut reclamaţii pe la primărie, dar nu s-a luat nicio măsură.

Stelian, ciobanul, are buletin de Bucureşti şi se consideră proprietarul de drept al zonei

Să se ducă la ăla... la Snagov, dacă nu suportă. La Snagov. Ei m-au găsit pe mine aici, nu eu pe ei. De ce a venit aici? Înainte erau porci aici, acuma s-a găsit zonă metropolitană aici? Din timpul lui Ceauşescu sunt aici. A fost tata, a murit tata, am rămas eu. Era pus porumb aicea. Coceni”, spune ciobanul Stelian.

Ciobanul Stelian susţine însă că s-a săturat şi pleacă.

Oile nu le mai ţin. Le vând! Ori le duc la ţară, de aici. Eu oricum nu mai stau. Sunt bătrân şi nu mai stau aicea”, mai spune el.

Sectorul 3. Alt colţ de Bucureşti. Lângă blocurile răsărite în urmă cu un deceniu, pe câmpul dintre periferia sectorului 3 şi oraşul Popeşti Leordeni, are fermă ciobanul Ghiţă Dauti.

Vindem miei de-o viaţă. Nu de acuma. Din tată în fiu, din moşi strămoşi”, spune Gheorghe Dauti.

În rândul vecinilor, ciobanul are şi prieteni şi duşmani

- Nu sunt de vină dânşii că noi am venit şi ne-am luat apartamente ştiind că este fermă aici.

- Când mă duc să-mi iau copilul de la grădiniţă, atunci miroase foarte urât.

Ciobanul Ghiţă este preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine din România. Zice că are peste 300 de miei pregătiţi pentru vânzarea de Paşte. Şi că s-a împăcat, de mult, cu vecinii care au ales să trăiască lângă ferma sa.

N-am avut probleme! De Paşte vin să ia miei, de Crăciun ia câte un porc de la noi, se unesc câte doi. A fost odată. A făcut reclamaţie nişte pensionare, că cântă cocoşul dimineaţa de la 5 şi nu poate să doarmă. (Reporter: Şi de miros?) Păi ei ţin câinii în casă”, spune Gheorghe Dauti.

Dacă reprezentanţii primăriei sectorului 5 nu au vrut să comenteze situaţia, oficialii primăriei Popeşti Leordeni susţin că ciobanul este fermier autorizat şi proprietar al terenului de lângă blocuri.

Municipalitatea Capitalei anunţă însă măsuri aspre.

Comitetul pentru situaţii de urgenţă, în baza unei alerte de gripă aviară, restricţionează accesul şi transhumanţa animalelor la nivelul municipiului Bucureşti. Urmează ca acestea să fie îndepărtate de pe teritoriul municipiului Bucureşti”, declară Aurel Bădulescu, viceprimarul general al Capitalei.

Conform deciziei Consiliul General, fermele sunt interzise pe întreg teritoriul Bucureştiului.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate