Statistică | Bărbaţii, mult mai periculoşi la volan decât femeile

Data publicării:
soferi

În ciuda părerii unanime, femeile sunt şoferi mai buni decât bărbaţii. Ori sunt poliţiştii mai îngăduitori cu domnişoarele şi doamnele, ori pur şi simplu, bărbaţii greşesc mai des la volan. Datele statistice ale Poliţiei Române, raportate la numărul de permise, sunt clare: bărbaţii provoacă de două ori mai multe accidente, încasează un număr dublu de amenzi, iar poliţiştii le suspendă de trei ori mai multe permise.

Faceţi cunoştinţă cu Andra şi Alin. Am încercat să desluşim împreună cu ei unul dintre cele mai mari mistere ale secolului trecut. Care sunt cei mai buni şoferi? Femeile sau bărbaţii? Îi punem pe acelaşi traseu. Să vedem cum se descurcă.

Andra: Bărbații sunt mai agitați și mai nervoși și ei, cred, provoacă cele mai multe accidente, vor să dea dovadă de putere.

Alin: Femeile în trafic mi se par foarte nesigure. Nu merg ele cu viteză sau provoacă accidente, dar sunt foarte nesigure.

Andra: Am mers și cu bărbați de la care nu mă așteptam să conducă prost și mi-au dovedit că nu știu să conducă.

Alin: Prietena mea conduce foarte des. Are tupeu, dar nu mă simt în siguranță.

Reporter: S-a machiat vreodată la volan când erai tu în dreapta?

Alin: Da, de foarte multe ori. Atunci ziceai că sunt copilot. Fă dreapta, vezi că nu poți să te bagi pe aici, fii atentă la asta.

Reporter: Uite, bărbat în dreapta la volan.

Andra: Bărbat care nu vede pietonul... Da.

Reporter: Cine conduce mai bine?

Alin: Bărbații, clar. Sunt atenți doar la trafic.

Am condus pe o distanţă de 4 kilometri. Andra a parcurs traseul în 14 minute. Alin în 10. Au condus maşini la fel de puternice, la aceeaşi oră, prin traficul din Capitală.

Arbitrul în această discuţie este chiar Poliţia Română.

Georgian Drăgan, purtător de cuvânt Poliţia Română: În 2017, s-a suspendat exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice în cazul femeilor în aproximativ 20.000 de cazuri, pe când în cazul bărbaților vorbim de peste 120.000. În cazul femeilor, cele mai frecvente motive au fost cele care vizează neacordarea de prioritate pietonilor, iar în cazul bărbaților cele care vizează nerespectarea regimului legal de viteză.

Bogdan Toader, sindicatul Europol: Femeile sunt reprezentantele sexului frumos şi bineînţeles că găsesc cele două îndeletniciri ale oglinzilor retrovizoare. Prima să se asigure şi a doua să se aranjeze pentru următorul eveniment al zilei. Bărbatul este cel care tot timpul este mai zvăpăiat. Încearcă să ajungă primul la semafor, să taie calea unei maşini.

În momentul de față, două milioane 500 de mii de femei au permis de conducere, în timp ce numărul bărbăților care sofează este dublu. Dintre aceștia, 20% au fost amendați anul trecut, în timp ce doar 8% dintre femei au fost sancționate de către polițiști.

Deşi fiecare tabără dă vina pe cealaltă pentru problemele din trafic, un singur lucru este cert. Ne aflăm pe primul loc într-un top al lipsei de siguranţă pe şosele. În fiecare an, aproape 2.000 de români îşi pierd viaţa în accidente.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri