STB anunță un plan de redresare în 12 pași pentru reducerea datoriilor. Ciucu: Șoferii, vatmanii și muncitorii nu vor fi afectați

Data actualizării: Data publicării:
stb
Foto: Facebook/Societatea de Transport Bucureşti

Societatea de Transport București demarează un plan de redresare în 12 pași pentru a-și reduce datoriile de 1,6 miliarde de lei și a menține serviciul public de transport funcțional și accesibil pentru bucureșteni. Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a precizat că va analiza temeinic propunerile STB. „Este bine că soferii, vatmanii și muncitorii nu vor fi afectați, iar disponibilizările vor fi făcute doar la nivelul angajaților supor, cei TESA, din birouri”, a adăugat edilul general.

Printre principalele măsuri se numără reducerea funcțiilor de conducere cu minimum 30% și a directorilor cu 50%, ceea ce va genera o economie lunară de aproximativ 400.000 de lei, potrivit comunicatului de presă al STB.

Totodată, pentru anumite categorii de personal administrativ și de conducere, săptămâna de lucru va fi temporar redusă la patru zile, cu un impact estimat de peste 7,3 milioane de lei pe lună, fără a afecta activitatea șoferilor, vatmanilor sau a personalului de întreținere.

Alte măsuri prevăd stoparea angajărilor și a promovărilor, diminuarea orelor suplimentare cu 7% (impact: 385.000 lei/lună), programe de plecări voluntare și reorganizare (7–8 milioane de lei/lună), optimizarea traseelor, actualizarea tarifelor pentru a reflecta costurile reale, precum și măsuri de creștere a conformării călătorilor și reanalizarea politicii de gratuități.

Transportul suplimentar pentru evenimente va fi prestat exclusiv contra cost, iar compania va elimina cheltuielile neoportune și va eșalona datoriile, inclusiv pe cele către ANAF, care depășesc 1,4 milioane de lei.

„Societatea se confruntă cu un deficit de lichidități și cu obligații fiscale foarte mari, care pun presiune pe bugetul local”, a declarat Andrei Dinculescu‑Bighea, directorul general al STB. „Măsurile propuse urmăresc reducerea cheltuielilor, creșterea veniturilor și consolidarea sustenabilității financiare, fără întreruperea serviciului public de transport. Implementarea lor se va face cu consultarea partenerilor sociali și respectarea cadrului legal. Ne dorim ca toți colegii care își asumă direcția de modernizare și eficientizare a companiei să se regăsească în acest parcurs și să construim împreună viitorul STB”, arată sursa citată.

Cele 12 măsuri aprobate de Consiliul de Administrație vor fi implementate etapizat pe parcursul acestui an, pentru a asigura funcționalitatea și sustenabilitatea serviciului public de transport în București.

Ciucu: „Măsurile STB sunt doar primii pași către stabilizarea transportului public”

Primarul Capitalei Ciprian Ciucu a comentat planul de redresare financiară al STB și a subliniat că măsurile prezentate reprezintă doar primii pași pentru diminuarea pierderilor și că vor fi analizate temeinic.

„În urma faptului că am atras atenția cu privire la situația financiară dezastruasă a STB, managementul companiei de transport public vine cu un set de măsuri care să ducă pe parcursul acestui an la diminuarea pierderilor financiare. Acestea au fost votate în Consiliul de Administrație al STB, le găsiți în primul comentariu. Le voi analiza temeinic”, a scris primarul general, vineri pe Facebook.

La o primă evaluare, Ciprian Ciucu consideră că planul „pare doar niște primi pași făcuți în direcția corectă”, dar subliniază că impactul real va fi clar după analiza financiară completă. Primarul a apreciat în mod special decizia de reducere a funcțiilor de conducere cu minimum 30% și a directorilor cu 50%, menționând că „este loc de mai mult”.

El a atras atenția că măsurile STB nu vor fi suficiente fără intervenția ADITPBI – entitatea care coordonează transportul public local de suprafață în București și Ilfov. „De exemplu, transportul care deservește inclusiv localități din județul Ilfov costă Primăria Municipiului București cca. 230 de milioane de lei pe an! Această entitate, inițial cu 60 de angajați, a ajuns la cca. 200. Inclusiv aici este nevoie de reorganizare și restructurări”, a explicat primarul.

Ciucu a mai precizat că va lua în calcul atât măsurile propuse de conducerea STB, cât și cele așteptate de la ADITPBI și că, dacă acestea nu vor fi suficiente, va veni cu propuneri suplimentare. „Cer conducerii STB să facă public documentul care a fost votat ieri în Consiliul de Administrație și să de drumul la discuții cu sindicatele. Transparența este esențială pentru succesul întregului demers”, a subliniat el.

Primarul a mai adăugat că șoferii, vatmanii și muncitorii nu vor fi afectați, iar eventualele disponibilizări vor viza doar personalul TESA, din birouri.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Ministrul muncii spune că pensiile cresc în două rânduri. Anunț major despre creșterea vârstei de pensionare.
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...