STB: Pensionarii pot depune oricând actele pentru cardul de călătorie. Nu există un termen limită. Lămuriri despre datele personale

stb

Pensionarii bucureşteni vor circula în continuare gratuit pe toate mijloacele de transport în comun de suprafaţă din Capitală, dar numai în baza unui card de călătorie pe care îl va emite Societatea de Transport Bucureşti (STB), procedura de eliberare a acestor carduri fiind demarată marţi, 12 februarie 2019.

Pensionarii vor avea, însă, obligaţia de a valida acest card la fiecare călătorie pe care o vor efectua pe orice rută cu tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele societăţii de transport. Cardul va fi valabil un an (12 luni), după care pensionarii vor trebui să se prezinte din nou la un centru al STB, dar numai ca să îl reîncarce, fără niciun cost, pentru o nouă perioadă de 12 luni.

Deşi reprezentaţii STB au anunţat că pentru depunerea documentelor necesare eliberării cardului de gratuitate cuvenit pensionarilor nu a fost stabilit un termen limită - se poate face oricând până la finele anului şi la oricare dintre centrele de vânzare, zilnic, între orele 10:00 - 14:00 - pensionarii s-au grăbit să depună documentele cerute, ceea ce a creat aglomeraţie şi cozi interminabile la unele centre din Bucureşti.

De reţinut că pensionarii pot circula în continuare gratuit pe toate mijloacele STB cu ultimul talon de pensie şi cu actul de identitate, până când vor primi cardul de călătorie din partea societăţii.

Reprezentanţii STB susţin că aceste carduri trebuie validate pentru ca societatea să poată obţine informaţii necesare îmbunătăţirii calităţii transportului public.

„Validarea fiecărei călătorii este necesară pentru a îmbunătăţi calitatea transportului public. Noi trebuie să ştim cine sunt călătorii şi care este numărul de călătorii pe anumite linii. Dacă pensionarii îşi validează cardul, noi o să ştim câţi sunt, pe ce linii şi la ce oră circulă”, a declarat pentru AGERPRES Brânduşa Raeceanu, purtător de cuvânt al STB.

În cazul în care pensionarii nu vor valida cardul de călătorie ei riscă să fie amendaţi conform reglementărilor în vigoare. În Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea Bucureşti - Ilfov (http://stbsa.ro/mobile/contraventii.php) sunt prevăzute amenzi între 50 şi 5.000 de lei.

Documentele necesare pentru eliberarea cardului gratuit pentru pensionari

Pensionarii bucureşteni trebuie să depună la oricare din ghişeele STB în primul rând un formular, care poate fi descărcat de pe site-ul STB (http://stbsa.ro/docpdf/Formular%20Gratuitate%20Pensionari.pdf), sau poate fi cerut la centrele de vânzare. Acest formular trebuie completat cu datele cerute, iar informaţiile furnizate sunt transmise către Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP) pentru verificare şi validare.

Formularul trebuie însoţit de copia celui mai recent talon de pensie şi de o copie a actului de identitate, iar după depunerea acestora pensionarul va primi un număr de înregistrare.

Din păcate, documentele necesare pentru obţinerea cardului de călătorie (formularul, copiile după talon pensie şi act de identitate) nu pot fi depuse online, din motive de securitate a datelor personale, susţin reprezentanţii STB.

După validarea datelor de către CNPP, acestea vor fi procesate în scopul emiterii cardului de călătorie, iar ulterior cardul va fi transmis pensionarului, prin poştă, la adresa indicată de acesta pe formular.

Cât durează toate aceste demersuri? Conform unor informaţii, nu mai puţin de o lună, o lună şi jumătate.

Categoriile de pensionari care beneficiază de carduri gratuite de călătorie

În această primă etapă, vor obţine carduri gratuite doar persoanele pensionate la limită de vârstă, cu stagiul complet, urmând ca şi celelalte categorii de pensionari să fie anunţate public de către STB în legătura cu procedura utilizată, dar într-o etapă ulterioară. Nici pensionari sectoriali, respectiv foşti angajaţi ai SRI, MAI, MApN, etc, nu pot depune documentele necesare pentru obţinerea cardului de gratuitate, întrucât nu există, deocamdată, protocoale cu aceste case de pensii.

În prezent, STB SA face demersuri în vederea extinderii colaborării cu toate casele de pensii.

Pensionarii ITB/ RATB/ STB care au deja carduri de transport cu gratuitate nu mai trebuie să facă demersuri pentru obţinerea altui card.

Condiţii pentru transportul gratuit al însoţitorilor pensionarilor

Trebuie menţionat şi faptul că pensionarii care au împlinit vârsta de 63 de ani, în cazul femeilor, şi 65 de ani, în cazul bărbaţilor, pot opta, tot prin completarea formularului menţionat, pentru emiterea unui card de călătorie destinat călătoriilor cu însoţitor.

Pensionarul nu trebuie decât să bifeze, fie căsuţa în caz de opţiune de emitere de card destinat călătoriilor cu însoţitor, fie pe cea în care nu are nevoie de însoţitor.

Astfel, persoanele care însoţesc pensionarii cu domiciliul stabil în Municipiul Bucureşti pot circula gratuit pe mijloacele de transport public de suprafaţă numai pe durata călătoriilor în care însoţesc pensionarii deţinători ai unor astfel de carduri.

Pentru fiecare călătorie efectuată împreună cu un însoţitor - nu trebuie să fie aceeaşi persoană - pensionarii care deţin carduri destinate călătoriilor cu însoţitor sunt obligaţi să valideze şi pentru însoţitor titlurile electronice de călătorie emise în acest scop, respectiv două validări pentru o călătorie. De asemenea, pensionarul trebuie să îl indice pe însoţitor în mijlocul de transport în timpul controlului.

Informaţii despre datele confidenţiale transmise către STB

Site-ul STB precizează că datele trimise de pensionarii bucureşteni sunt necesare pentru stabilirea persoanei care beneficiază de gratuitate în relaţia cu Casa Naţională de Pensii şi este reglementat printr-o Hotărâre a Consiliului General al Municipiului Bucureşti 839/2018.

STB SA este operator de date cu caracter personal şi respectă prevederile legale româneşti în acest sens, precum şi Regulamentul UE nr.679/2016.

De asemenea, angajaţii STB SA au semnat, la rândul lor, un contract de confidenţialitate şi răspund de păstrarea secretului acestor date, sub sancţiunea reglementărilor în vigoare.

Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către operator şi sunt comunicate numai Casei Naţionale de Pensii Publice sau Caselor de Pensii teritoriale. Conform Regulamentului U.E. nr. 679/2016, pensionarii beneficiază de dreptul de acces, dreptul de intervenţie asupra datelor şi de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale.

Transport gratuit şi pentru elevii din învăţământul preuniversitar circulă gratuit

Şi elevilor din învăţământul preuniversitar, care învaţă în Bucureşti la o instituţie acreditată, fie de stat fie privată, li s-a acordat gratuitate pe toate mijloacele de transport ale STB.

„Aceştia se pot prezenta la oricare dintre centrele STB cu carnetul de elev avizat pe anul în curs şi cu certificatul de naştere, dacă are sub 14 ani, sau cu actul de identitate, dacă e mai mare de 14 ani, doar pentru consultarea documentului fără a fi scanat. Este important să ştim numărul elevilor care circulă în Bucureşti cu mijloacele de transport în comun pentru a le asigura condiţii optime transport. Elevii trebuie să conştientizeze importanţa validării cardurilor, pentru că numai în aceste condiţii putem creşte calitatea transportului public în Bucureşti”, a spus Raeceanu.

Abonamentele gratuite trebuie reîncărcate lunar în cazul elevilor.

Cardurile pe care elevii le deţin deja vor fi reîncărcate, iar pentru cei care nu au li se vor emite carduri noi. Cardul activ nominal este gratuit la prima emitere, dar la o a doua emitere cardul se plăteşte şi costă 4,7 lei.

De asemenea, ca şi în cazul pensionarilor, elevii au obligaţia să valideze cardul la fiecare călătorie pentru a evita riscul unei amenzi.

În prezent, în trafic circulă în jur de 280 tramvaie, 181 de troleibuze şi 865 de autobuze. Zilnic, în Bucureşti, sunt efectuate 1,18 milioane de călătorii, din care 520.000 cu tramvaiele, 120.000 cu troleibuzele şi 540.000 de călătorii cu autobuzele.

Sursa: Agerpres

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate