STS: Peste jumătate din apelurile la 112, false

Data actualizării: Data publicării:
112

Mai bine de jumătate dintre apelurile date de-a lungul anului trecut la numărul unic de urgenţă au fost false. Din cele mai bine de 14 milioane de apeluri la 112, peste opt milioane nu au fost urgenţe, relatează Digi24.

Serviciile de Telecomunicații Speciale notează că, pentru anul 2016, pe parcusul a celor 12 luni, au fost date peste 14.600.000, dintre care 58% au fost false, respectiv peste 8.500.000, iar restul de peste 6.000.000 au fost apeluri reale.

Judeţele fruntaşe la apeluri false sunt Covasna, Mureş şi Gorj.

S-au aplicat, pe parcursul anului 2016, mai multe amenzi în Teleorman, Bucureşti şi Prahova. 

Peste 60% dintre apeluri au fost efectuate către Ambulanţa, peste 21% către Poliție peste 14% către ISU-SMURD și peste 2% către Jandarmerie.

În urma campaniilor de educare şi informare desfăşurate de către Serviciul de Telecomunicaţii Speciale numărul de apeluri false a scăzut în ultimii ani cu aproximativ 30 % şi se situează la circa 58 de procente, înscriindu-se în media înregistrată la nivel european, potrivit News.ro.

Numărul pan-european de urgenţă 112 a fost creat în 1991, iar în aprilie 2005 Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU) 112 a devenit operaţional în toată România. Începând cu anul 2008, 112 este singurul număr care poate fi folosit de pe orice telefon fix sau mobil pentru a beneficia, gratuit, de serviciile de urgenţă (ambulanţă, pompieri şi poliţie) în orice ţară a Uniunii Europene.

Din octombrie 2015, în România este funcţional serviciul de anunţare a urgenţelor prin SMS pentru persoanele cu dizabilităţi de auz şi/sau vorbire, prin mesaje scurte la numărul 113, păstrând caracteristicile serviciului 112 de voce: gratuitate şi accesibilitate. Pentru a putea utiliza acest număr este obligatorie înscrierea în baza de date a Serviciului 112. Până acum, au fost validate ca înregistrate 2367 de persoane, iar activitatea continuă. De la darea in folosinţă a facilitaţii SMS 113, au fost primite 94 de solicitări.

Apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112 sau transmiterea de mesaje false la 113 constituie contravenţie, amenzile fiind de la 500 la 1000 de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri