SUCEAVA. Un centru social inaugurat acum trei luni stă cu lacătul pe uşă

Data publicării:
mitoc

Construcţia centrului social din comuna Mitocu Dragomirnei a început în 2010. Instituţia, inaugurată în luna iunie, are acum șase birouri, două dormitoare, tot atâtea spații de recreere, o bucătărie, o sală de mese și trei cabinete medicale. Odată cu deschiderea centrului, a fost angajat şi un psiholog. Un mic detaliu strică însă o poveste altfel plină de realizări.

„Cazare nu a solicitat nimeni. Nu a fost cazul. Nu au fost situaţii să fie necesară cazarea beneficiarului”, spune Nina Joger, secretarul comunei.

Din lipsă de activitate, personalul centrului şi-a căutat de treabă în altă parte, iar uşa stă acum ferecată.

La un an de la finalizarea construcţiei şi la trei luni de la inaugurare, centrul social nu doar că nu este funcţional, dar este şi închis. Asta pentru că singurul om care are cheia de la instituţie, psihologul unităţii, este plecat la cursuri.

Primarul Dănuţ Solcan are o explicaţie pentru situaţia creată: „Erau alte priorităţi mai mari, dar pentru că am fost nevoiţi într-un fel să obţinem punctaj maxim în vederea accesării banilor europeni, ne-am gândit că pengtru început acest centru social să-l folosim aşa cum a fost proiectat, iar ulterior, dacă se va vedea că nu este necesar, să-l transformăm într-un azil de bătrâni”.

Construcția centrului social a costat un milion de lei, bani nerambursabili. Proiectul din care a provenit finanţarea mai includea modernizarea a peste 7 kilometri de drum comunal și cumpărarea de instrumente muzicale și costume populare pentru căminul cultural.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce ar fi fost ucis Gheorghe Chindriș, de fapt. Cum a ajuns suspectul în casa lui, detalii tulburătoare ies...
Digi FM
Cine este Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova la Eurovision 2026. Piesa pe care o interpretează i-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce a răspuns Mădălina Ghenea când a fost întrebată dacă ține vreo dietă strictă. Actrița a dezvăluit ce face...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
Prima rachetă de croazieră produsă în România, pilotată de AI: navighează fără GPS și are autonomie de 200 km
Newsweek
Cristian Păun anunță apocalipsa pensiilor. Nu sunt bani pentru ajutoare la pensie și pentru indexare în 2027
Digi FM
O păpușă Barbie, dedicată celebrei Kylie Minogue. „Cu adevărat special”. Ținuta roșie, inspirată de cea...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
A pornit mașina de spălat și a auzit țipete din interior. Când a deschis, a realizat imediat că făcuse o...
Film Now
Cine este Luciana, soția lui Robert Duvall. Cei doi au fost căsătoriți peste 20 de ani și împărțeau aceeași...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online