Sute de bătrâni din aziluri riscă să ajungă în stradă

Data publicării:
batrani

Andrei Berchi are 71 de ani. A lucrat în tinerețe ca sculptor în lemn, dar și-a pierdut familia și locuința. Şi-a găsit adăpost în căminul din Bratca, dar acum e îngrozit la gândul că, în plină iarnă, s-ar putea trezi din nou în stradă.

Se întâmplă un dezastru, ne iau din viața ce o avem, și așa puțină. Aici e căminul meu, locuința mea, familia mea”, a spus Andrei Berchi.

Momentan, sunt găzduite 40 de persoane, persoane vârstnice de la 65 de ani până la 94 de ani, sunt persoane care au venituri mici, chiar fără venituri, care nu au casă, nu au familie și nu are cine să-i îngrijească”, a spus Ancuța Popa, directorul căminului de bătrâni din Bratca.

Singura speranţă a acestor oameni este ca Ministerul Muncii, finanţatorul căminului, să semneze un nou contract, pentru că primăria din Bratca n-are banii necesari.

Primăria nu poate să susțină, decât să fie un partener cu Ministerul Muncii. La finele anului 2015, bugetul este zero. Nu putem preconiza, depinde de bugetul pe anul 2016”, a spus Adrian Mateaș, primarul comunei Bratca.

Atât timp cât am fost finanțați de Ministerul Muncii, primeam în jur de 55.000 de lei pe lună, care erau folosiți atât pentru plata salariilor, cât și pentru cheltuielile de funcționare”, a spus Viorica Gaje, contabilul căminului de bătrâni Bratca.

Directorul căminului de bătrâni spune că a făcut demersuri încă începând din la începutul lui 2015: „Am trimis memorii la Ministerul Muncii. În vară am mai trimis unul, nu am primit niciun răspuns personal”.

Pe lângă cei patruzeci de bâtrâni ce riscă să ajungă în stradă, cei 19 asistenți sociali și medicali de la azilul din Bratca ar rămâne şi ei fără slujbe.

Persoane care vor fi efectiv puse în stradă, fără domiciliu, fără venituri. Altele duse la casele lor, dar nu au urmași și au copii în străinătate și care sunt practic la mila lui Dumnezeu”, a mai spus primarul comunei Bratca.

În prezent, căminul funcționează doar din banii economisiți, depozitați într-un fond de rezervă. În aceeaşi situaţie sunt şi alte cămine de bătrâni din ţară.

Reprezentanţii Ministerului Muncii spun că, până la expirarea vechilor contracte, primăriile ar fi trebuit să găsească surse de finanţare. Autorităţile de la Bucureşti spun că vor încerca să ajute în continuare.

După expirarea perioadei de derulare, finanțarea acestora trebuia să fie prevăzută în bugetele locale. Precizăm că Ministerul Muncii a făcut demersuri la Ministerul Finanțelor Publice în vederea identificării unor soluții pentru finanțarea acestor cămine în perioada următoare”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Anda Adam a filmat de la etajul 28 furtuna din Dubai și străzile inundate pe care oamenii și-au abandonat...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Ryan Reynolds, cuvinte emoționante pentru Michael J. Fox, care suferă de Parkinson: „El cade mult pentru că...