Tânăr nevăzător umilit de un controlor CFR: nu a fost lăsat să-și ocupe locul la cușetă pentru că era însoțit de câinele ghid

tanar

 Silviu Roșu, un tânăr nevăzător, susține că nu a fost lăsat de un controlor CFR să-și ocupe locul la cușetă pentru că era însoțit de câinele său ghid. Situația a fost rezolvată abia după intervenția poliției.

"De când îl am pe Basil care ma ajută atât de mult, cu multe replici și jigniri m-am confruntat, dar să nu fiu lăsat să urc în tren..nu mi s-a mai întâmplat până acum", scrie tânărul pe Facebook.

Tânărul s-a confruntat cu această situație pe 27 ianuarie, în timp ce urma să se îmbarce într-un tren care pleca din București către Cluj.

"Luni, în data de 27 Ianuarie 2020, mă îndreptam liniștit spre gara, de unde urma sa călatoresc la Cluj. Menționez că eram împreună cu câinele ghid, dar când sa ajung lângă vagonul de cușetă, ce să vezi, domnul controlor s-a impus brusc prin forță fizică spunându-mi, într-un mod foarte agresiv că nu am voie cu câinele în Vagonul de cușetă. Am început, desigur, sa spun aceeași poveste a nu știu câta oară : că am circulat de mai multe ori și este posibil pentru că există o lege care permite accesul câinilor ghizi în orice mijloc de transport. Dumnealui a continuat, fără să coboare tonul, să-mi interzică urcarea mea în tren, în condițiile în care mai erau 3 minute până ce trenul pleca. El continua să-mi arate cu degetul unde e celalalt vagon, de clasa a doua, unde după el aș fi avut voie, de menționat că sunt nevăzător și, evident, nu vedeam unde îmi arata cu degetul. În fine, am încercat să-l conving că există legea 448, articolul 64 care permite accesul liber al câinilor în orice loc, a continuat să fie agresiv, m-a ținut la capătul culoarului, a continuat să tipe agresiv la mine, nici măcar nu a încercat să găsească o variantă pentru a-mi ocupa și eu locul în cabina de cusetă", scrie Silviu Roșu.

Tânărul a sunat la 112 pentru a reclama că controlorul nu îl lasă să ocupe locul său la cușetă.

"În acel moment, în care mă simțeam umilit și obosit, am sunat la 112 și i-am explicat celor de la poliție ce mi s-a întâmplat. La stația Ploiești a venit o doamnă polițistă, m-a legitimat, i-am explicat toată situația, ca în final să-mi spună că am dreptate și trebuie să-mi ocup locul. “Domnul” controlor a înțeles în sfârșit, dar nu a ezitat să-mi spună, bătându-se cu pumnul în piept că tot el are dreptate, dar pentru a-mi arăta că e om bun mi-a găsit un loc. Vreau să subliniez faptul că majoritatea oamenilor din mai multe cabine de cusetă mă asteptau să vin la ei, să dorm, dar cea mai mare problemă o avea controlorul pentru că, în legea lor învechită din minte nu apare că avem voie și noi să circulăm cu un câine ghid", a mai scris acesta.

Silviu Roșu povestește că trenul a plecat din stația Ploiești cu agentul de poliție care urcase la bord pentru rezolvarea problemei.

"O fază foarte amuzantă, în momentul când polițista a venit să vorbească cu mine. Bineînțeles că atât de incompetenți sunt încât a plecat trenul cu tot cu ea, până la următoarea stație, a început să se certe cu controlorul pe motiv că nu a ținut trenul în stația de la Ploiești.

Uitați cum este făcută legea CFR călători. Se pare că trebuie să cumpăr bilet pentru toate celelalte 5 locuri din cusetă. Dar de ce ar trebui să fac eu asta? Pentru că sunt nevăzător? Când, oare se vor gândi cei de la CFR călători și la această categorie de persoane? Mie nu-mi vine să cred că un controlor era să mă lase cu ochii în soare, în Gara de nord din București", mai scrie tânărul în postarea pe Facebook.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Editor web: Vlad Mironescu

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate