Tânărul voluntar la SMURD care a salvat un om de la moarte va studia medicina la Yale University

Data publicării:
eroul yale

Răzvan Azamfirei a intervenit fără ezitare şi l-a resuscitat. Acum, a venit rândul lui să primească veşti bune, a aflat că a fost acceptat la Yale University din Statele Unite ale Americii, unde timp de opt ani va studia medicina. 

Ziua în care, în plină stradă, Răzvan Azamfirei a salvat viața unui bărbat de 49 de ani este descrisă de el ca una obișnuită. Aşa a învăţat în miile de ore de voluntariat petrecute alături de echipajele SMURD. În misiunile de salvare a deprins nu doar tainele intervențiilor pe muchie de cuțit, ci și dragostea pentru această meserie.

Fiecare caz pe care îl întâlnești este un caz special și din fiecare caz ai ce învăța și practic toate astea, activitatea de aici te face să te hotărăști dacă medicina este pentru tine”, a spus Răzvan Azamfirei.

Medicii alături de care a lucrat Răzvan şi l-au inițiat în meserie au văzut imediat potențialul lui.

Este o persoană foarte serioasă, o persoană înțeleaptă și cu multă dedicare și pasiune. Chiar erau perioade în care zi și noapte se afla printre noi, atât în serviciul de urgență cât și în intervențiile din pre-spital. Pune mult suflet în tot ce face”, a spus Judit Pavel, medic primar de urgență.

Răzvan face voluntariat la SMURD din clasa a 10-a și tot atunci a început demersurile pentru înscrierea la medicină în cadrul Yale University, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume. Cu câteva zile înainte de Crăciun, a primit mult aşteptatul răspuns.

Deciziile erau anunţate la miezul nopţii şi toată ziua respectivă am încercat să îmi distrag atenția de la momentul respectiv, să îmi găsesc preocupări cumva să treacă mai repede timpul. Când se apropia ora respectivă simțeam așa cum îmi bate inima mai tare. Eram foarte emoționat. Am deschis pagina repesectivă exact la miezul nopții, a apărut un buldog și niște cuvinte prin care mă felicitau că am fost admis”, a mai spus Răzvan Azamfirei.

Răzvan Azamfirei va începe studiile la Yale University din august, anul viitor, imediat după examenul de Bacalaureat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă