Video Tinerii care au atacat ambulanța din Cluj au fost reținuți. Mărturia echipajului: „Au oprit în fața noastră și au blocat drumul”

Data actualizării: Data publicării:
JURNAL ORA 18 090826_02217
Atacatorii ambulanței din Cluj au fost reținuți de către polițiști. Sursa foto: Digi24

Tinerii care au atacat cu pietre și topoare o ambulanță care transporta un pacient la spital au fost reținuți pentru 24 de ore. Atacul a avut loc în comuna Recea Cristur din județul Cluj și ar fi fost provocat de un zvon apărut pe TikTok despre o presupusă "ambulanță care fură copii". Șoferul ambulanței a fost rănit și a avut nevoie de o intervenție chirurgicală de urgență.

Ambulanța, în care se afla și un pacient, a fost atacată de mai mulți indivizi care ar fi fost alertați de un videoclip devenit viral pe TikTok. În filmare era lansat zvonul că o presupusă "ambulanță neagră" ar circula prin zonă pentru a răpi copii.

„Fraților, uitați-vă ambulanța neagră. Există, fraților. Are și număr de telefon, uitați, ambulanța neagră care fură copii. Numere false, uitați, ambulanța neagră", se arată într-un TikTok care a devenit viral.

„Totul s-a petrecut în comuna Recea Cristur. Echipajul de pe ambulanță se îndrepta spre urgență, iar, pe drum, a oprit să întrebe localnicii despre adresa pacientului. A fost primul moment în care personalul ambulanței a început să-și pună întrebări, după ce oamenii au fugit, au strigat și au început să filmeze", relatează jurnalistul Digi24, Ioana Carpen.

Ambulanța a ajuns la adresa pacientului, l-a preluat și a pornit spre spital. La întoarcere, însă, echipajul a fost atacat. Două mașini i-ar fi blocat drumul, iar agresorii au aruncat cu pietre și au lovit ambulanța cu topoare. Unul dintre membrii echipajului a povestit pentru Digi24 cum s-a desfășurat atacul.

„S-a auzit o bubuitură în spatele mașinii. Ambulanțierul a oprit. S-a dat jos să se uite, să vadă ce este. Zice "Nu s-a întâmplat nimic", dar iau lanterna să vadă dacă e ceva în spate. (...) În momentul respectiv, avea și ușa închisă, au trecut pe lângă noi două mașini, o dubă albă și o mașină mică neagră și au oprit undeva la 30 de metri în fața noastră. S-au pus perpendicular pe axul drumului, blocând sensul de mers. (....) Și acolo e îndoită asta. Da, e dat cu securea. Pai dar a avut un par. Când s-a dat jos din mașină, cât piciorul tău de gros, unul dintre ei. Dar prezența de spirit a ambulanțierului a făcut să nu existe victime omenești. (...) Am reușit, totuși, să ne întoarcem ambulanța să mergem către Panticeu, moment în care, pe partea lui, unul dintre ei a aruncat din nou, acum știu să vă spun o piatră, pentru că am găsit-o sub mine piatra, spărgând geamul șoferului.

Șoferul ambulanței a fost rănit în timpul atacului. Directorul Ambulanței Cluj susține că acesta a suferit un traumatism ocular și a fost operat de urgență.

„A fost operat de urgență, a suferit un traumatism ocular, a necesitat evaluare medicală de specialitate, intervenții chirugicale de urgență în cursul nopții. Să sperăm că starea lui va merge spre bine. Pacientul a avut doar un atac de panică, a fost dus la UPU", a declarat Horia Simu, director Ambulanța Cluj.

Polițiștii din Cluj continuă cercetările în acest caz. Tinerii reținuți pentru 24 de ore urmează să fie prezentați procurorilor, care vor decide ce măsuri se impun.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Poziția preferată de somn a pisicilor ascunde un secret. De ce se ghemuiesc atât de des
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță