Sari la conținut
News Alert

Tot mai puțini români cu două joburi. Care sunt motivele

Edward Geib are 25 de ani şi, anul trecut, a muncit peste 12 ore pe zi. Opt ore lucra la o bancă, iar în restul timpului se ocupa de intermedieri imobiliare.

Pe partea de consiliere financiară lucram program normal, de la 9 până la 18, iar între timp încercam să rezolv şi problema cu intermedierea - seara sau în weekend, încercam să rezolv şi al doilea job”, povestește el.

În situaţia lui Edward s-au aflat, anul trecut, 184.000 de români care, pentru a câştiga mai bine, aveau două joburi. În 2006, însă, numărul celor care lucrau în mai multe locuri ajungea la 900.000. Taxele mari pe muncă şi recesiunea economică i-au determinat pe patronii din domeniul serviciilor şi al construcţiilor să renunţe la o parte dintre colaboratori. În plus, spun specialiştii, mulţi patroni au fost tentaţi să treacă o parte dintre contracte la negru, pentru a plăti mai puţine taxe şi impozite.

Există această tentaţie a unor oameni de afaceri de a abuza, dincolo de limitele legii, umane şi europene, în a folosi forţă de muncă în orice condiţii”, spune Cristian Pârvan, secretar-general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri.

Firmele mici şi mijlocii sunt cele mai expuse riscului de a face concedieri.

Această scădere a fost determinată, pe de o parte, de diminuarea numărului de firme şi, prin scăderea potenţialului lor economic şi managerial, nu au mai avut nevoie de ei”, arată Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional.

Frica de a-şi pierde jobul de bază îi face pe români să nu se mai gândească la alte modalităţi de a face bani în plus.

În noul context economic, nu este de mirare că oamenii sunt foarte atenţi la primul lor job, sunt mai puţin tentaţi să-şi caute al doilea job”, spune economistul Adrian Mitroi.

Tinerii spun că petrec prea mult timp la serviciu ca să-şi permită un al doilea job.

Dacă în România s-a redus numărul celor cu două locuri de muncă, în alte ţări, ca Polonia sau Bulgaria, numărul lor s-a menţinut sau chiar a crescut. 

Etichete: tineri , munca la negru , video , loc de munca , contract de munca , al doilea job

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale