Tradiții în a doua zi de Paște

Data publicării:
cos Paste oua rosii FB

Udatul fetelor este un obicei păstrat cu sfinţenie în multe zone din Transilvania. Se spune că fetele stropite astăzi cu parfum vor fi frumoase şi vor mirosi bine tot anul. Un obicei unic, vechi de sute de ani, se desfăşoară în a doua zi de Paşte în comuna Şugag, judeţul Alba.

Tinerii căsătoriţi în ultimul an primesc chiar în curtea bisericii, pe lângă binecuvântarea preotului, şi cadouri din partea naşilor, a rudelor şi prietenilor. În satul Vad, din Ţara Făgăraşului, este sărbătorit cel mai harnic tânăr din localitate, care a ieşit primul la arat în acest an.

El va fi scufundat în râu şi îi va stropi pe săteni, care vor avea astfel un an rodnic şi îmbelşugat. În Braşov, Junii Tineri ies astăzi la stropit. În frunte cu lăutarii care le cântă din cobză, tinerii iau la rînd casele cu fete nemăritate.

Le stropesc pe domnişoare cu parfum şi vor fi răsplătiţi cu ouă roşii, cozonac, vin şi flori.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri