Tradiții mănăstirești de Paște. De ce se mănâncă pește

Data publicării:
peste pe gratar

Pelerinii care au luat lumină de la mănăstiri sunt poftiţi astăzi la masa de Paşte. Călugării de la Putna au trudit pentru 500 de oameni. Şi nu a fost deloc uşor: au pregătit, printre altele, peste 1000 de sarmale, 40 de kilograme de salată de boeuf şi 30 de cozonaci, la care au adăugat generoşi 800 de porţii de peşte.

Peștele fript la grătar va face pereche gustoasă în farfurie cu saramura şi cartofii natur. Călugării de la Putna trudesc pentru masa din prima zi de Paşte şi au meniu fix.

Vedeta meniului de Paște de la Putna este piftia de pește pregătită de părintele Chiril.

„Am pregătit această răcitură ieri din două feluri de peşte, crap proaspăt și șalău. Am făcut în jur de 450 de porţii”, spune părintele Chiril.

Dacă vă miraţi de tradiţia care cere călugărilor să mânânce doar carne de peşte, părintele Maxim vine cu explicaţia.

Este o rânduială tipic mănăstirească. Carnea reprezenta în vechime o dovadă de bogăție, iar monahul este cel care renunță”, spune părintele Maxim.

În jurul bunătăţilor din peşte, călugării vor așeza peste 1.200 de ouă înroşite, salata de boeuf, cozonaci şi pască: 80 de bucăţi rumene.

„Ce-i pe raftul ăsta e cu smântână, pască cu smântână. Compoziția este din ouă, smântână, oleacă de griș, oleacă de făină și pusă la copt, dospită și cu bucățele mici de rahat. Aici am făcut trei oale de sarmale, trei oale mari, sunt sarmale cu multe legume făcute, cu foarte multe legume și ton”, spune părintele Mihail.

La Mănăstirea Sihăstria Putnei vin în noaptea de Înviere mii de credincioși şi mulţi dintre ei se vor înfrupte din bucatele preparate de călugări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri