Transplantul, pasat între Ministerul Sănătății și CNAS

Data publicării:
14032013 20m 20transplant-54849

Într-un salon al Institutului Fundeni, Nicolae Voicu, un pacient, duce o luptă cu o boală gravă: ciroza hepatică. Dar, în acelaşi timp se luptă şi cu aşteptarea, care, de multe ori, e şi mai grea. Nimeni nu-i poate spune când va veni momentul în care va beneficia de un transplant de ficat.

„Nu există pentru mine nicio altă şansă pentru că ficatul este bolnav în proportie mai mare de 80%”, spune Nicolae Voicu, pacient de pe lista de aşteptare.

La Institutul Fundeni nu trece săptămână fără să aibă loc un transplant de ficat. Anul acesta, medicii şi-au propus să realizeze peste 80 de operaţii. Lista de aşteptare este însă și mai lungă, iar acum programul ar putea întâmpina noi piedici.

Care sunt schimbările prevăzute

Ministerul Sănătăţii vrea să împartă finanţarea proiectului: operațiile să fie în continuare plătite de minister, însă costurile tratamentelor să fie finanțate de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Asta, deși programul a funcționat până acum fără probleme.

„Ne temem că întotdeauna când au fost astfel de treceri dintr-o parte în alta au apărut diverse disfuncționalități care s-ar putea reflecta asupra pacienților. Transplantul nu este o operație la care să ne permitem să lipsească ceva, de aceea insist asupra noțiunii de finanțare adecvată”, a declarat prof. dr. Irinel Popescu, şeful Centrului de Chirurgie Generală şi Transplant Hepatic Fundeni.

Ministrul Sănătății a explicat de ce vrea să schimbe modul de finanțare. „La MS, programele au fost făcute din dorința de a spune că se face ceva, dar fără să fie corente, care să urmărească un obiectiv până la sfârșit”, a declarat Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii.

Câți pacienți sunt pe lista de așteptare

Cea mai mare problemă este legată de medicamentele pe care le iau pacienţii după ce fac un transplant. Acest tratament este esenţial şi, dacă nu este administrat la timp, poate pune în pericol viaţa pacientului.

„Suntem o masă destul de mare care așteaptă. Fără finanțare, medicamente, aparatură nu se poate”, este de părere Nicolae Voicu.

În prezent, la nivel naţional, au nevoie de tratament post transplant aproximativ trei mii de pacienţi, iar alţi 3.400 aşteaptă şansă la o nouă viaţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri