Trei sferturi dintre români spun că vor merge la slujba de Înviere. Un procent similar spun că vor petrece Paştele acasă (sondaj)

Data actualizării: Data publicării:
oameni in biserica prind lumanari de pasti
Slujbă de Înviere într-o biserică ortodoxă. Foto: Agerpres

Trei din patru români spun că vor merge anul acesta la slujba de Înviere, conform Barometrului Informat.ro – INSCOP Research, Un procent similar este reprezentat de cei care spun că vor petrece Paştele acasă, în timp ce 2,5% afirmă că vor pleca în vacanţă în ţară, iar 1,8% vor merge în străinătate, mai relevă datele sondajului, realizat în perioada 1 - 7 aprilie. 

Semnificaţia Paştelui 

Potrivit sondajului, 73,4% dintre cei intervievaţi consideră că Paştele este în primul rând o sărbătoare religioasă, 12,1% o văd ca pe o sărbătoare de familie, 6,9% ca pe o tradiţie culturală, 5,4% ca pe o sărbătoare comercială, iar 0,9% se raportează la această sărbătoare ca la o perioadă liberă din an. Totodată, 0,4% menţionează altceva, iar 0,9% nu ştiu sau nu răspund. 

Sunt de părere într-o proporţie mai mare decât media că Paştele este în primul rând o sărbătoare religioasă mai ales: votanţii PSD şi AUR, persoanele peste 60 de ani, cei cu educaţie primară şi locuitorii din urbanul mic. 

Votanţii PNL, persoanele între 45 şi 59 de ani, cei cu educaţie superioară, angajaţii din sectorul public văd Paştele ca pe o sărbătoare de familie într-o proporţie semnificativ mai mare decât restul populaţiei. 

Participarea la Slujba de Înviere anul trecut 

Conform INSCOP Research, 65,9% dintre participanţii la sondaj declară că au participat anul trecut la Slujba de Înviere în noaptea de Paşti, în timp ce 34% spun că nu au participat. Ponderea non-răspunsurilor este de 0,1%. 

Declară că au participat anul trecut la Slujba de Înviere din noaptea de Paşti în special: votanţii AUR, persoanele între 18 şi 44 de ani, cei cu educaţie primară, angajaţii din domeniul public. 

Nu au participat la Slujba de Înviere într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei: votanţii PNL, persoanele de peste 45 de ani, cei cu educaţie superioară. 

Intenţia de participare la Slujba de Înviere de anul acesta 

De asemenea, 75,6% dintre cei chestionaţi afirmă că intenţionează să meargă anul acesta la Slujba de Înviere. La polul opus, 21,7% spun că nu intenţionează acest lucru, 2,7% nu ştiu sau nu răspund. 

Intenţionează să participe la Slujba de Înviere de acest an într-un procent mai mare decât media: votanţii AUR, persoanele între 30 şi 44 de ani, cei cu educaţie primară, locuitorii din mediul rural, angajaţii la stat, persoanele cu cont de Facebook şi Instagram.  

Nu intenţionează acest lucru într-o proporţie mai mare decât restul populaţiei: votanţii USR, persoanele de peste 60 de ani, cei cu educaţie superioară, locuitorii din urbanul mic.

Planuri pentru minivacanţa de Paşte 

Sondajul arată că 76,2% dintre respondenţi declară că vor petrece minivacanţa de Paşte acasă. 9,6% spun că vor merge la rude sau prieteni, 2,5% că vor pleca în vacanţă în ţară, iar 1,8% în vacanţă în străinătate. Potrivit sondajului, 3,7% nu s-au hotărât încă, 6% afirmă că nu vor face nimic special, iar 0,2% nu ştiu sau nu răspund. 

Precizează într-o proporţie semnificativ mai mare decât restul populaţiei că îşi vor petrece minivacanţa de Paşte acasă: votanţii PSD, persoanele de peste 60 de ani, locuitorii din mediul rural. 

Votanţii PNL şi USR, persoanele între 30 şi 44 de ani, cei cu educaţie superioară, locuitorii din Capitală şi angajaţii la stat declară într-un procent mai mare decât media că de Paşte vor merge la rude sau prieteni. 

Menţionează într-un procent mai ridicat decât media că îşi vor petrece minivacanţa de Paşte din acest an în vacanţă la ţară: votanţii USR şi persoanele între 30 şi 44 de ani. 

Datele au fost culese în perioada 1-7 aprilie 2026, prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Metoda de cercetare este interviu prin intermediul chestionarului. Datele au fost culese  Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 3%, la un grad de încredere de 95%. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei