TRENURI NESIGURE. Jumătate din vagoanele CFR Călători sunt vechi de 40 de ani

Data publicării:
vagoane vechicrop

Fonduri nu s-au găsit nici pentru a le menţine în circulaţie pe cele existente. Cumpărate pe bani grei sau recondiţionate cu zeci de milioane de euro, 400 de astfel de vagoane ale companiei feroviare de stat zac părăsite prin depourile din toată ţara.

Peste o mie de vagoane deţinute de CFR Călători au depăşit cu un sfert durata de viaţă. Doar 130 dintre acestea mai circulă în prezent pe calea ferată, restul ruginesc în depouri. Pe linie moartă au fost trase şi o treime din cele peste 900 de vagoane modernizate, dar şi mai bine de jumătate din cele peste 300 de vagoane cumpărate în ultimii 13 ani.

„Ca să trimiţi în drum, să introduci într-un tren un vagon cu revizia tehnică expirată sau cu reparaţia programată nefăcută la timp e o crimă”, spune Ioan Lazăr, fost mecanic de locomotivă.

Reparaţiile se fac, însă, în limita bugetului.

Pentru repararea vagoanelor avem alocate 57 de milioane de lei. Din păcate, acestea sunt resursele financiare. Sumele necesare ar fi duble ca să menţinem parcul la un standard dorit şi de noi şi de călători”, declară Liviu Păescăraşu, director comercial CFR Călători.

Repararea întregii infrastructuiri feroviare de 5.000 de kilometri din România ar înghiţi peste 800 de milioane de euro. Bani ar fi fost dacă erau investiţi cum trebuie. Cel mai bun exemplu este tronsonul de cale ferată dintre Bucureşti şi Constanţa unde s-a cheltuit un miliard de euro în reabilitatea a peste 200 de kilometri.   

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri