Sari la conținut

Tur virtual, în premieră: Fosta închisoare comunistă de la Râmnicu Sărat poate fi vizitată online

Este pentru prima dată când o închisoare comunistă din România poate fi vizitată online, arată comunicatul IICCMER. Turul virtual păstrează nemodificat spaţiul în care a funcţionat fostul penitenciar, înainte de restaurarea acestuia, estimată pentru anul 2016.

Vizitatorii online au astfel ocazia de a naviga prin clădirea şi curtea fostei închisori şi pot viziona fostele celule, printre care se numără şi cea în care a decedat liderul ţărănist Ion Mihalache. De asemenea, pe parcursul vizitei virtuale, utilizatorii au acces la informaţii despre fostul penitenciar, regimul de detenţie şi personalităţile încarcerate în respectivul loc.

De la înfiinţarea sa în anul 1901 până în 1938, închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost locul în care au fost închişi deţinuţi de drept comun, iar ulterior, în timpul regelui Carol al II-lea, primii deţinuţi politici, membri ai Mişcării Legionare.

Penitenciar pentru elitele țărăniste

După instaurarea comunismului, aici au fost încarceraţi reprezentanţi ai grupărilor politice, clerici greco-catolici şi romano-catolici, precum şi alţi indezirabili. Aceştia erau consideraţi „duşmani de clasă”, „bandiţi” şi „contrarevoluţionari”, pentru care nu era permisă „nicio îngăduinţă, niciun fel de slăbiciune omenească pentru aceşti infractori, care la timpul lor, nu au făcut decât să împrăştie suferinţă în sânul poporului muncitor”.

Din 1955, închisoarea a găzduit o mare parte a elitei ţărăniste care supravieţuise altor închisori, printre care Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Victor Rădulescu Pogoneanu, Nicolae Adamescu, Victor Anca, Corneliu Coposu, Mihai Balica, Jenică Arnăutu, Ioan Barbuş, Ion Ovidiu Borcea, Mălin Boşca, Alexandru Bratu, Ion Diaconescu, Constantin Hagea, Ion Puiu, Cornel Velţeanu, Augustin Vişa, Ion Lugoşianu şi alţii. De asemenea, în acelaşi loc au fost închişi Alexandru Todea (episcop român unit), Waltner Iosif (preot catolic), Mihai Godo (preot iezuit), liderul social-democrat Constantin Titel-Petrescu, dar şi reprezentanţi ai fostei guvernări antonesciene şi lideri comunişti căzuţi în dizgraţie.

Conform mărturiilor supravieţuitorilor, izolarea, înfometarea, frigul şi tortura constituiau metode uzuale întrebuinţate de către administraţie, menite să conducă la exterminarea lentă a celor închişi la Râmnicu Sărat. Regimul alimentar nu depăşea 500-600 de calorii pe zi, contribuind din plin la deteriorarea stării de sănătate a deţinuţilor.

Închisoarea de la Râmnicu Sărat a fost închisă în mod oficial în aprilie 1963. Detalii despre condițiile de încarcerare, aici.

Scopul proiectului IICCMER

Prin proiectul „Memorial Râmnicu Sărat”, IICCMER şi-a propus transformarea unui fost spaţiu concentraţionar într-unul al reflecţiei asupra naturii criminale a comunismului. Astfel, după finalizarea lucrărilor de reabilitare şi de amenajare muzeală, estimată pentru 2016, „Memorialul Râmnicu Sărat” va reprezenta un punct focal pentru proiecte culturale, documentare şi turistice şi va găzdui vizitele a numeroase personalităţi din viaţa publică românească şi internaţională.

În iunie 2007, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICMER) a preluat în administrare fosta închisoare de la Râmnicu Sărat cu scopul de a organiza un Memorial al Victimelor Comunismului. Alături de închisori precum Sighet, Gherla şi Aiud, Râmnicu Sărat a reprezentat unul dintre punctele represiunii comuniste, regimul de exterminare practicat aici contribuind la trista sa reputaţie şi justificând pe deplin proiectul de valorificare muzeală propus de IICCMER.

IICCMER este un organism guvernamental care studiază, documentează şi susţine conştientizarea publică a istoriei comunismului în România, prin proiecte de cercetare, educaţionale, editoriale şi muzeale. Activitatea IICCMER analizează natura, scopul şi efectele totalitarismului din România în perioada 1945-1989, dar şi memoria acestui regim în exilul românesc şi în perioada postcomunistă, arată comunicatul instituției.

Turul virtual, aici.

Etichete: închisoare , ramnicu sarat , Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc , IICCMER

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale