Video Turismul medical. Românii din diaspora, la stomatolog tot în țară: „În Italia ar costa cam de trei ori mai mult”

Data publicării:
control medic stomatolog
Foto: Guliver/Getty Images

Peste 16% dintre români nu își permit să meargă la stomatolog, potrivit datelor de la Eurostat. Tratamentele scumpe îi forțează pe mulți să se obișnuiască cu durerea. Merg prea târziu la medic, iar atunci tratamentele ajung la prețuri exorbitante. La nivel european, suntem pe locul trei la lipsa accesului în cabinetul medicului stomatolog. Cu toate acestea, prețurile la noi sunt printre cele mai accesibile din UE. De aceea, mulți români stabiliți în afară preferă să-și repare toată dantura în concediu, în România.

Doamna Marcela s-a mutat acum 20 de ani în Italia și e asistentă medicală. Și-a refăcut toată dantura în România și vine anual pentru control aici.

Marcela Popa, româncă plecată în Italia: Mi-am făcut implanturile acum doi ani, după mi-am pus absolut toți dinții zirconiu, toată dantura. În România toata dantura plus implanturile, tot ce am făcut, a fost în jur de 8.000 de euro.

Un implant în Italia costă 1.200 de euro, iar la noi în țară e 500, spune femeia. Din acest motiv, și-a adus și un prieten italian la un cabinet din România.

Marcela Popa, româncă plecată în Italia: Am un coleg pe care l-am invitat și și-a pus 6 implanturi, 3.500 de euro. După jumătate de an și-a pus 8 măsele - 6.000 de euro, în condițiile în care în Italia ar costa cam de 3 ori mai mult.

În cabinete, cele mai întâlnite afecțiuni sunt cariile și afecțiunile gingivale și parodontale, spun medicii.

Magda Moncea, medic stomatolog generalist: Vara aceasta am sesizat o creștere a numărului de pacienți din diaspora. Acolo prețurile sunt de 3-4 ori mai mari decât la noi și își iau concedii speciale pentru a-și rezolva problemele dentare. La noi în clinică o obturație, o plombă e în jur de 300 - 400 lei, un implant în jur de 5.000 - 6.000 de lei, cu tot cu coroana dentară.

Aproape jumătate dintre românii expuși la risc de sărăcie nu-și permit să meargă la dentist, din cauza costurilor.

Reporter: Când ați fost ultima data la un control?
Bărbat: Păi n-am fost de 15 ani, cred...

Femeie: N-am fost demult, de vreo 10 ani n-am mai fost, că mi-am făcut dantura și n-am mai fost.

Bărbat: Când am vrut să merg, n-am putut că n-am avut bani.
Reporter: În 84 de ani n-ai ajuns niciodată la stomatolog?
Bărbat: Nu!

Bărbat: Forțat de împrejurări, trebuie să merg... Când te doare, nu te mai uiți la bani, trebuie să plătești, n-ai ce face.

Cine nu ajunge în cabinetul medicului apelează la leacurile din bătrâni.

Bărbat: Chiar ieri m-a durut aici un ciot de măsea și am ținut pe măsea un pic de țuică și mi-a trecut.

Bărbat: Bătrânești e... când te doare rău, ții horincă în partea aceea și aia e.

Medicii stomatologi recomandă un control de rutină o dată la 6 luni.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Divorţul la judecătorie. Ce înseamnă şi ce implică
Digi FM
O legendă a sportului a mințit că are cancer și a obținut sute de mii de euro. Cum a folosit un cablu de...
Pro FM
Selena Gomez, în lacrimi după nunta cu Benny Blanco: „M-am căsătorit și apoi plângeam, convinsă că o să mor...
Film Now
Pamela Anderson, declarații explozive despre Sylvester Stallone: ”Mi-a oferit un apartament și o mașină ca să...
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
Newsweek
900 parlamentari au 6.200 lei pensie, deși au contribuit doar pentru 2.700 lei. Văduvele de război iau 800 lei
Digi FM
Prințul Harry și Meghan Markle, printre cei 300 de invitați de la petrecerea în stil James Bond a lui Kris...
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
TRAILER. Primele imagini din „Michael”, biograficul despre regele muzicii pop. În rol principal, nepotul lui...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...