Video Un bărbat a fost amendat cu aproape 16.500 lei de polițiștii din Dâmbovița, pentru că mergea pe mijlocul drumului și își biciuia calul

Data actualizării: Data publicării:
carutas dambovita
Un căruțaș băut care mergea pe DN 72 și își biciuia calul a fost amendat cu aproape 16.500 lei. FOTO: Liviu Lazăr Facebook

Un căruţaş care a fot filmat în timp ce se deplasa pe mijlocul drumului național 72 şi își biciuia calul pentru a merge mai repede a fost amendat de către polițiști cu aproape 16.500 de lei. Bărbatul în vârstă de 45 de ani era băut, a refuzat să fie testat în acest sens, nu avea buletinul la el, nu purta însemne fluorescente pe haine și nici nu avea sisteme de iluminare față-spate pe căruța sa, mai precizează IPJ Dâmbovița.

„Având în vedere imaginile apărute în spaţiul public cu privire la modul de deplasare al unui conducător de vehicul cu tracţiune animală, pe drumul naţional 72, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa este abilitat să comunice următoarele: la data de 18 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgovişte s-au sesizat şi au identificat, pe Şoseaua Găeşti, conducătorul atelajului hipo, respectiv un bărbat de 45 de ani, din Priseaca”, transmite IPJ Dâmboviţa, citat de Agerpres.

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița mai spune că deoarece ca a pus în pericol siguranţa celorlalţi șoferi, cât şi pe a lui, prin nerespectarea regulilor de circulaţie pe drumurile publice, bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.970 de lei, respectiv pentru lipsa cărţii de identitate, pentru că mirosea puternic a băutură, a refuzat testarea în vederea măsurării alcoolului pur în aerul expirat, conducea vehiculul pe mijlocul drumului, nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescente, iar căruța nu avea sisteme de iluminare faţă-spate.

De asemenea, poliţiştii de la Biroul pentru Protecţia Animalelor au fost la domiciliul bărbatului de 45 de ani și au făcut verificări, însă nu au observat urme vizibile de violenţă asupra animalului.

În plus, bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 13.500 de lei, pentru că animalul nu beneficiază de asistenţă medicală necesară, iar proprietarul nu deţine documente sanitar veterinare pentru cabalină, mai indică sursa citată.

Video: Liviu Lazar Facebook

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro