Un bărbat aflat în izolare la domiciliu este cercetat penal după ce a scuipat o altă persoană

Data publicării:
masina de politie
Foto: arhivă Poliția Română

Un bărbat din judeţul Argeş, aflat în izolare la domiciliu, este cercetat penal după ce a scuipat o altă persoană în timpul unui conflict, informează Agerpres.

"Poliţiştii argeşeni au intervenit pentru aplanarea unui conflict, stabilind că un bărbat de 49 de ani, care se afla în izolare la domiciliu, ar fi scuipat o altă persoană. Având în vedere aceste aspecte, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor", se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.

Conform sursei citate, în judeţul Argeş au fost verificate, în ultimele 24 de ore, 426 de persoane în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de izolare şi carantină. De asemenea, au fost legitimate 609 persoane şi au fost verificate 339 de autoturisme.

În urma verificărilor, au fost aplicate 221 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 385.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind restricţionarea circulaţiei.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri