Un cetățean german, prins în timp ce încerca să scoată din România bunuri care par a fi de patrimoniu

Data actualizării: Data publicării:
vama giurgiu
Un cetățean german, prins în timp ce încearcă să scoată din România bunuri care par a fi de patrimoniu FOTO: captură video Digi24

Un cetățean german a fost prins de oamenii legii în timp ce încerca să scoată din România, prin punctul de trecere a frontierei de la Jimbolia, mai multe bunuri care par a fi de patrimoniu. Este vorba despre monede romane, catarame, nasturi sau ace de prindere, obiectele fiind oprite în țară pentru expertiză, potrivit News.ro.

Bărbatul a declarat în fața polițiștilor că a cumpărat obiectele în mod legal, din Republica Moldova, și că nu știa că are nevoide de documente legale pentru acestea.

Obiectele care par a fi de patrimoniu au fost găsite într-un autoturism înmatriculat în Letonia, iar la volanul mașinii se afla un cetățean de origine germană, în vârstă de 55 de ani, care s-a prezentat la ieșirea din țară la punctul de frontieră Jimbolia din județul Timiș.

„Cu ocazia efectuării controlului de frontieră asupra mijlocului de transport, colegii noştri au descoperit, în interiorul autoturismului, bunuri de patrimoniu, susceptibile a fi bunuri culturale mobile clasate. Printre obiectele identificate se numără monede romane, catarame, ace de prindere, nasturi, pieptene. Conducătorul auto a declarat că a achiziţionat aceste bunuri în mod legal din Moldova fără a cunoaşte faptul că îi sunt necesare documente justificative pentru acestea”, se arată într-un comunicat transmis de Poliţia de Frontieră, potrivit News.ro.

Bunurile au fost ridicate și sigilate de oamenii legii și urmează să fie expertizate pentru a afla dacă acestea sunt de patrimoniu.

Editor : Andreea Rubica

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avioane militare vor zbura la joasă înălțime în toată România. Mesajul MApN pentru români: „Nu vă panicați”
Digi FM
O elevă eminentă a fost suspendată chiar în prima zi de școală. Motivul neașteptat pentru care a refuzat să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez a venit "îmbrăcată în aur" la Emmy 2026. Rochia care a făcut-o să strălucească pe covorul roșu
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Aclamată cu ovaţii în picioare. Actrița care câștigă al cincilea premiu Emmy consecutiv: „Ce aventură a fost!”
Adevarul
„Unii români sunt extrem de aroganți și nu admit că nu știu ceva”. Cu ce naționalități preferă IT-iștii...
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei zilnic apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Pericol pentru câini în septembrie! Ce trebuie să verifice stăpânii după fiecare plimbare
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...