Un fost primar al Iaşiului, adus în ţară din Italia pentru a executa peste 19 ani de închisaoare. Era pe lista Most Wanted

Data actualizării: Data publicării:
inchisoare
Foto care are un caracter ilustrativ / Getty Images

Un bărbat de 68 de ani, din Iași, urmărit internațional din categoria MOST WANTED, după ce a fost condamnat la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală, a fost adus sâmbătă în România. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Ionel Onofraș, care a ocupat timp de două luni funcția de primar al municipiului Iași. El a fost numit în această funcție după Revoluția din decembrie 1989 și a ocupat-o până în februarie 1990.

„La data de 15 august 2026, Poliția Română a adus în țară un bărbat, de 68 de ani, din Iași, urmărit internațional din categoria MOST WANTED. Acesta a fost condamnat la 19 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și agresiune sexuală”, anunță sâmbătă IGPR, scrie News.ro.

Bărbatul a fost predat în urma cooperării prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Acesta a fost adus din Italia și introdus într-o unitate de detenție, în vederea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

A fost depistat și arestat în Italia în aprilie

În cursul zilei de 30 aprilie 2026, în urma activităților desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Iași, Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, în cooperare cu autoritățile italiene, bărbatul de 68 de ani, din comuna Rediu, județul Iași, a fost depistat și arestat pe teritoriul Italiei. Acesta era dat în urmărire internațională, în categoria Most Wanted.

Activitățile au beneficiat de sprijinul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, iar schimbul de informații și cooperarea s-au realizat prin implicarea Biroului Atașatului de Afaceri Interne din Italia și a Biroului Sirene România.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani se fac din meditații în România. Doar 12.500 de persoane au declarat veniturile la ANAF în 2025
Digi FM
E de zeci de ani în centrul atenției, dar și ea intră în panică pe covorul roșu. Sandra Bullock: "Transpir și...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Artistul și-a dezvăluit diagnosticul: „De gradul 3!”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gwyneth Paltrow, adevărul despre despărțirea de Brad Pitt: "Am simțit rușine. A fost un fel de dragoste la...
Adevarul
Gafă în platforma E-Sănătatea Mea, unde o persoană cu dizabilități s-a ales cu statutul de „handicapată”...
Newsweek
Vineri intră pensiile pe card. La ce oră le primesc pensionarii? Contează banca la care au cont
Digi FM
Miss Austria a murit la doar 22 de ani. Născută cu o malformaţie cardiacă, a suferit şapte operaţii pe cord...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Câte cafele pe zi sunt prea multe pentru oase. Un studiu pe aproape 10.000 de femei vine cu un răspuns
Digi Animal World
Labradorul nu este pentru oricine. 4 lucruri esențiale pe care trebuie să le știi înainte să-l iei acasă
Film Now
Russell Crowe, la plimbare pe canalele Veneției. Actorul, însoțit de iubita sa și de fiu. Cu ce proiect...
UTV
Sydney Sweeney a întors toate privirile într-o campanie îndrăzneață. Actrița a pozat fără haine, acoperită...