Un nou concediu, de până la un an de zile, pentru angajaţii din România. Condiţii de acordare

Data publicării:
angajati biroul calculatoare generic GettyImages-471229336-1

Foto: Gulliver/ Getty Images

Proiectul de act normativ, elaborat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), urmăreşte să simplifice procedura de adopţie şi să ofere soluţii legislative care să asigure o mai bună funcţionare a actualului sistem de adopţii.

Proiectul, în forma iniţială, prevedea acordarea unui concediu de acomodare cu o durată de maximum 90 de zile şi a unei indemnizaţii lunare pe întreaga perioadă în care au copilul încredinţat în vederea adopţiei, egală cu media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni anterioare pronunţării hotărârii prin care s-a dispus încredinţarea.

În această formă a fost adoptat de Senat în noiembrie 2015.

FORMA ADOPTATĂ ÎN SENAT

Între timp, proiectului i s-au adus mai multe amendamente, printre care şi cel privind concediul de acomodare.

După articolul 46 se introduc cinci noi articole, art.46-1 – 46-5, cu următorul cuprins: “Art.46-1. – (1) Adoptatorul sau, opţional, oricare dintre soţii familiei adoptatoare, care realizează venituri supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, din activităţi salariale şi asimilate acestora sau, după caz, activităţi independente sau activităţi agricole, denumit în continuare persoană îndreptăţită, poate beneficia de un concediu de acomodare cu durata de maximum un an, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi de o indemnizaţie lunară, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 3,4 ISR”, se arată în amendament.

Amendamentul a fost propus „pentru a facilita adaptarea copilului în noua familie şi dezvoltarea ataşamentului reciproc”.

Totul despre concediul de acomodare - condiţii de acordare, de suspendare şi alte contribuţii

Concediul şi indemnizaţia se acordă pe baza cererii persoanei îndreptăţite, la care se anexează certificatul de grefă în baza căruia se execută hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei, documentul care atestă mutarea copilului la adoptator/familia adoptatoare, înregistrat la direcţia în a cărei rază administrativ-teritorială a fost protejat copilul, precum şi dovada intrării efective în concediu sau a suspendării activităţii.

Drepturile prevăzute se stabilesc şi se acordă începând cu ziua următoare celei în care a fost pusă în executare hotărârea judecătorească de încredinţare în vederea adopţiei.

Persoanele îndreptăţite cărora li s-au stabilit aceste drepturi nu pot beneficia, în perioada concediului de acomodare, de concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Pe perioada concediului persoana îndreptăţită beneficiază de plata contribuţiei individuale de asigurări sociale de sănătate.

Asupra acestor drepturi nu se datorează impozit şi nici contribuţiile sociale obligatorii stabilite de lege, cu excepţia contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Perioada concediului constituie perioadă asimilată stagiului de cotizare în vederea stabilirii indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate.

Cuantumul contribuţiei se calculează prin aplicarea cotei procentuale, prevăzută de lege, la valoarea indemnizaţiei acordate.

Concediul de acomodare şi plata indemnizaţiei încetează începând cu ziua următoare celei în care se produce una din următoarele situaţii: a) a expirat perioada maximă de un an prevăzută pentru concediul de acomodare; b) la cererea persoanei îndreptăţite; c) copilul a împlinit 18 ani; d) a avut loc decesul copilului; e) persoana îndreptăţită care urma să adopte în calitate de persoan ă singur ă a decedat; f) a rămas definitivă hotărârea judecătorească privind revocarea încredinţării în vederea adopţiei.

Concediul de acomodare şi plata indemnizaţiei se suspendă începând cu ziua următoare celei în care se produce una dintre următoarele situaţii: a) s-a dispus plasamentul copilului în regim de urgenţă; b) a fost pusă în executare hotărârea judecătorească privind revocarea încredinţării în vederea adopţiei.

Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatului sau, după caz, salariaţilor soţ şi soţie care adoptă, timp liber pentru efectuarea evaluărilor impuse de obţinerea atestatului şi realizarea potrivirii practice, fără diminuarea drepturilor salariale, în limita a maximum 40 de ore pe an.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...