Un șerif american predă lecții la Brașov

Data publicării:
serif

„Să te uiţi bine la ăla care încearcă să facă rău, că noi aşa putem să-l prindem, da? Dacă-i gras, dacă-i subţire, dacă-i înalt, dacă-i mic, dacă are barbă, dacă are mustaţă. Detalii. Exact”, este unul dintre sfaturile lui Robert Stoika, şerif în Ohio.

Robert Stoika s-a născut şi a copilărit în Braşov. A plecat din ţară la 14 ani, împreună cu familia, după ce tatăl lui a obţinut o slujbă în Statele Unite. „Doi, trei, patru, cinci ani de zile a fost cam greu, greu să-ţi faci prieteni, dor de casă, dor de prietenii cu care ai crescut aici şi prietenii de şcoală”, povestește el.

A decis să devină poliţist după ce s-a întâlnit cu un om al legii, la liceul la care învăţa. Atunci a aflat primele noţiuni despre ce înseamnă prevenirea şi combaterea infracţiunilor. A urmat apoi Academia de Poliţie şi acum este şerif în Ohio.

„Eu pot să fac toate atribuţiile poliţistului, de la patrulă pe stradă până la a investiga o crimă şi aşa mai departe”, explică Robert Stoika.

Robert Stoika a acceptat să îi însoţească, pentru două zile, pe colegii săi polițiști din Braşov. Merge în şcolile din oraş şi îi învaţă pe elevi cum să nu devină victime ale infracţiunilor sau cum pot ajuta la prinderea infractorilor.

Aflând că avem un şerif american de origini braşovene în oraş, bineînţeles că i-am propus o colaborare, a acceptat fără rezerve şi suntem convinşi că ne va ajuta”, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IPJ Braşov.

Poliţia Română desfăşoară, în această săptămână, acţiuni pentru prevenirea criminalităţii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri