Un strigăt pentru victimele violenţei conjugale. Câteva zeci de persoane au manifestat la Bucureşti împotriva abuzurilor la care sunt supuse femeile

Data publicării:
violenta

Zeci de persoane au protestat luni după-amiază în centrul Capitalei, cu ocazia Zilei Internaţionale de luptă împotriva violenţei asupra femeilor. Una din trei românce este bătută sau abuzată sexual, chiar de partenerul de viaţă, iar la fiecare trei zile, o femeie este ucisă, la ea în familie.

Carmen este una dintre femeile care a reuşit să scape din coşmarul în care soţul ei îi transformase viaţa, din gelozie. Bătăile erau la ordinea zilei, spune ea. „Când am rămas gravidă cu băieţelul a început să tragă prima palmă. De la prima palmă a început să dea cu picioarele în mine. A sărit la mine, a dat în mine cu tot ce a nimerit, a spart, a trântit. Nu pot uita clipele astea”, mărturiseşte Carmen.

A ajuns pe patul de spital de mai multe ori după ce bărbatul a lovit-o fără milă, chiar în faţa fiului lor. Luna aceasta însă, ea a avut curajul să îşi ia destinul în mâini şi a cerut sprijin unui centru de protecţie a femeilor. La fel ca ea, milioane de românce sunt victimele violenţei partenerilor de viaţă.

Ele „ajung în serviciul nostru cu diferite traumatisme cranio-cerebrale, toraco-abdominale, ale membrelor, chiar pacienţi muşcaţi am avut”, afirmă dr. Gabriel Perianu, medic la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. La externare li se recomandă o consiliere psihiatrică sau psihologică, menţionează acesta.

Cu ocazia Zilei Internaţionale de luptă împotriva violenţei asupra femeilor, luni după amiază, în Piaţa Unirii din Bucureşti, a avut loc un miting menit să atragă din nou atenţia asupra gravităţii acestui fenomen.

Sunt sute, zeci de mii de femei în România pentru care asta (...) e o realitate cruntă cu care se confruntă zi de zi”, spune o participantă la miting.La nivel de societate ni se pare normal să spunem: e femeie. Dacă nu o baţi de trei ori pe zi înseamnă că nu o iubeşti”, atrage atenţia o altă manifestantă.

Cei prezenţi la miting au cerut cercetarea violatorilor în arest, gratuitate la eliberarea certificatelor medico-legale şi acordarea ordinului de restricţie în regim de urgenţă.

Statisticile oficiale arată că una din trei românce este agresată fizic sau sexual. De anul trecut, a fost introdus şi în România ordinul de protecţie care interzice agresorului să se apropie de victimă. Până acum, peste 1000 de persoane au cerut un astfel de ajutor.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri