Un tânăr cu autism a memorat calendarele dintre anii 1933 și 2066

Data publicării:
1_Zolika_si_Tischer_ferenc

Câteva zeci de persoane cu dizabilităţi din ţară şi străinătate participă, în aceste zile, la o tabără organizată lângă municipiul Sfântu Gheorghe de Serviciul de Ajutor Maltez din România (SAMR), printre aceştia numărându-se şi Zolika, un tânăr cu autism, care, potrivit organizatorilor, a memorat vizual toate calendarele din anul 1933 până în 2066.



Secretarul general al SARM, Tischler Ferenc, spune că Zolika nu ştie să socotească, dar a memorat vizual toate calendarele din anul 1933 până în 2066 şi poate spune cu exactitate în ce zi a săptămânii "pică" orice dată.

"Zolika este calendarul taberei. În urmă cu câteva zile, când ne pregăteam să mergem în Parcul Dino de la Râşnov, Zolika a venit la mine şi mi-a spus că, acum 10 ani, pe 12 august, într-o zi de marţi, la ora 9,00 am pornit spre Râşnov, la cetate (...) Nu ştie să socotească, adică face socoteli simple pe degete, dar deja 9 plus 3 e complicat pentru el şi se enervează. În schimb, are o memorie vizuală extraordinară, a memorat toate calendarele din 1933 până în 2066, prin urmare, dacă îi spui data naşterii, îţi spune în ce zi a săptămânii te-ai născut.(...) Zoli e foarte atent la cei din jurul lui, ştie absolut toate informaţiile şi mă anunţă, iar asta e foarte important pentru noi, organizatorii, pentru că sigur nu uităm nicio zi de naştere a vreunui participant(...) Eu nu trebuie să ţin evidenţa zilelor de naştere, pentru că Zolika mă anunţă cu câteva zile înainte că urmează ziua de naştere a membrilor familiei, prietenilor sau colegilor", a explicat Tischler Ferenc.

Potrivit acestuia, Zolika are 37 de ani, provine dintr-o "familie simplă" şi locuieşte în municipiul Sfântu Gheorghe, împreună cu mama sa.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri