Video Un tânăr de 18 ani a rămas fără mașină după ce a fost prins de 3 ori fără permis

Data publicării:
politie sirena masina
Foto: Getty Images

Un tânăr de 18 ani din Cluj a rămas fără mașină după ce a fost prins de trei ori la volan, deși nu avea permis de conducere. Curtea de Apel Cluj a dispus confiscarea autoturismului și l-a condamnat pe tânăr la 1 an, 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Potrivit anchetatorilor, prima faptă a fost comisă la 30 iulie 2025, când tânărul a condus autoturismul pe o distanță de aproximativ patru kilometri, deși nu deținea permis de conducere. În mașină se aflau alte patru persoane. La doar câteva zile, pe 2 august 2025, acesta a fost depistat din nou la volanul aceluiași autoturism. De această dată, tânărul ar fi parcurs aproximativ 100 de kilometri și ar fi transportat doi pasageri.

Un al treilea incident a avut loc în luna noiembrie, pe DJ 151, în localitatea Sigmir. Polițiștii i-au cerut să oprească, însă acesta nu s-a conformat și a continuat deplasarea, inclusiv pe un drum neasfaltat. Ulterior, a abandonat autoturismul și a fugit.

În urma celor trei incidente, tânărul a fost trimis în judecată pentru conducerea unui vehicul fără permis. Instanța a reținut că faptele au fost comise într-un interval scurt și a apreciat comportamentul acestuia drept o "perseverență infracțională ieșită din comun".

Curtea de Apel Cluj a dispus și confiscarea autoturismului, după ce procurorii au contestat decizia primei instanțe, care nu prevedea această măsură. Mașina, evaluată la aproape 30.000 de lei, a fost confiscată definitiv.

„Interesul public de a proteja siguranța rutieră și viața celorlalți participanți la trafic primează în mod absolut în fața dreptului de proprietate al inculpatului asupra unui bun cu care a generat un pericol social de o gravitate extremă", au reținut judecătorii de la Curtea de Apel Cluj, potrivit știridecluj.ro

Tânărul a fost condamnat la 1 an, 9 luni și 10 zile de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Decizia Curții de Apel Cluj este definitivă.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România în care sunt locuri de muncă, dar nu mai sunt suficienți oameni. Firmele caută angajați...
Digi FM
Boris Becker, tandru cu soția cu 22 de ani mai tânără. Lilian, superbă în costum de baie, la mai puțin de un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce mai face celebra Bunică din clipurile lui Mircea Bravo. Actorul a răspuns întrebării pe care o aude cel...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Vin Diesel, fotografie rară cu fiica sa de 11 ani. Ce spune actorul despre rolul de tată: „Mă completează”
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Bărbatul care a mers pe jos în jurul lumii s-a întors în țara natală. Călătoria sa a început în 1998