Video Un viitor polițist din Teleorman a lovit un pieton, apoi s-a filmat în timp ce conducea mașina cu parbrizul spart și cântând manele

Data actualizării: Data publicării:
teleorman viitor politist
Captură foto Digi 24

Un tânăr viitor polițist, aflat în practică la o secție rurală din județul Teleorman, a accidentat un pieton, pe urmă a fost filmat de pasagerul din dreapta în timp ce conducea mașina cu parbrizul spart și cânta manele. Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Teleorman a anunțat că a demarat o anchetă internă.

Tânărul de 20 de ani, din comuna Frăsinet, a acroșat un pieton în vârstă de 42 de ani, care se deplasa pe marginea drumului în aceeași direcție, pe DJ 504, în comuna Orbeasca, sat Lăceni, pe 6 iunie, precizează IPJ Teleorman.

„La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 22:20, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Alexandria au fost sesizaţi, prin apel 112, despre faptul că pe DJ 504, în comuna Orbeasca, sat Lăceni, s-a produs un accident rutier, soldat cu victime. În fapt, în timp ce un tânăr de 20 de ani, din comuna Frăsinet, conducea un autoturism, din direcţia Orbeasca de Jos către municipiul Alexandria, ar fi acroşat un pieton (bărbat de 42 de ani), care se deplasa pe partea dreaptă a părţii carosabile, în aceeaşi direcţie de deplasare. Persoana vătămată a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis, duminică, Poliţia Teleorman, scrie News.ro.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilometru şi drugtest, rezultatele fiind negative, adaugă sursa citată.

Referitor la imaginile video apărute în spaţiul public, au fost dispuse verificări, prin Biroul Control Intern, urmând să fie luate măsurile legale ce se impun.

„Inspectoratul de Poliţie Judeţean Teleorman se delimitează de orice astfel de comportamente”, conchide comunicatul de presă.

Reacţia Inspectoratului de Poliţie din Teleorman a avut loc după ce jurnalişti de la Impact News 24 au publicat imagini în care se vede cum un tânăr conduce un autoturism cu parbrizul spart, ascultă şi cântă manele, iar pasagerul afla pe locul din dreapta îl filmează. Tânărul ştie că este filmat, iar la un moment îşi abate privirea de la drum şi se uită spre telefonul care îl filmează.

Tânărul este viitor poliţist, fiind elev la Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina, judeţul Prahova. Sursa citată notează că tânărul îşi desfăşura stagiul de practică la secţia de Poliţie din comuna Frăsinet, informează jurnaliștii de la Impact News 24.

„Deşi bărbatul accidentat se afla pe şosea, iar ancheta va stabili circumstanţele exacte ale accidentului, comportamentul uluitor al tânărului de după incident ridică serioase semne de întrebare. (...) Autoturismul condus de viitorul poliţist avea ITP-ul expirat, iar parbrizul era făcut zob, fără nicio vizibilitate clară – ceea ce ridică o întrebare firească: cum circula acest tânăr pe drumurile publice într-o astfel de stare tehnică, fără să fie tras la răspundere?”, precizează mesajul care însoţeşte imaginile publicate de Impact News 24.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
„Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online