Una dintre cele mai frumoase clădiri din România, degradată din cauza concertelor

Data publicării:
palatul culturii iasi

Fisuri la Palatul Culturii din Iași, după doar doi ani de la reabilitarea care a costat 26 de milioane de euro. Problemele au apărut la vitraliile ceasurilor din turn. Sticla s-a crăpat în mai multe locuri, iar specialiștii vin cu o explicaţie neaşteptată: de vină sunt concertele care au loc pe esplanada din fața Palatului Culturii.

„O fisură pe care o putem observa este cea din cadranul care dă spre statuia lui Stefan cel Mare dinspre parcul palatulu. Ne uităm chiar în dreptul orei 5, chiar în dreptul cadranului vedeți simbolul zodiacal rupt în jumătate”, explică un muzeograf.

Două dintre cele trei vitralii care decorează ceasurile din turnul Palatului Culturii au fisuri de aproximativ 30 centimetri. Reprezentanții complexului muzeal susțin că problemele au fost provocate de vibrațiile produse de boxele instalate la fiecare concert care are loc în Piața Palatului. Alarmați de situație, șefii instituției au solicitat o expertiză de la Ministerul Culturii şi au cerut primăriei să nu mai dea autorizație pentru astfel de evenimente.

Cu adevărat erau trepidaţii foarte puternice în zona noastră şi acest lucru era evident, se vedea cu ochiul liber. Nu este vorba de fisuri care să ducă la căderea vitraliilor, dar, indiferent de situaţie, lucrurile astea nu trebuie să se mai întâmple”, spune Lăcrămioara Stratulat, directorul Palatului Culturii din Iași.

Cel mai bine ar fi să ne așezăm la masă cu specialiștii, să avem o discuție serioasă, să identificăm cauzele acelor fisuri și după care vom trage o concluzie tot împreună”, spune Sebastian Buraga, purtător de cuvânt al Primăriei Iași.

De la începutul anului, în Piața Palatului Culturii au fost organizate șase concerte, iar unele dintre ele, cum a fost cel de la Revelion, au inclus și focuri de artificii.

„Se zgâlție geamurile apartamentelor și întotdeauna m-am gândit că poate afecta palatul”, spune o localnică.

În altă zonă, în altă parte a orașului eu zic că ar fi cel mai bine, aici, vedeți și dvs , gălăgie multă, multă mizerie după”, spune un localnic.

Concluziile expertizei realizate de fizicieni și ingineri constructori vor fi anunțate luna viitoare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri