Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, îi îndeamnă pe oameni zile să uite de semnificația Crăciunului, care nu însemnă „a vâna reduceri” și „a cumpăra compulsiv obiecte goale de sens”.
Într-o postare pe Facebook, Bănescu subliniază că „naşterea lui Hristos, Crăciunul, nu poate avea legătură, nici în cea mai degradată logică secularistă, cu depresia, stresul, anxietatea şi plictiseala alinată sordid. Deşi exact asta aflăm din jurnalele de ştiri, din mărturiile psihologilor, din contactul cu realitatea imediată a zilelor premergătoare sărbătorilor”, a scris Bănescu pe Facebook, potrivit News.ro.
„Dincolo de multele cauze conjuncturale şi particulare, cauza principală rămâne raportarea total greşită, inadecvată, la sărbătoarea creştină în sine. Aceasta are întotdeauna un miez eminamente spiritual, crescut în jurul unei Persoane şi eveniment real, miez care ne solicită exclusiv atenţia morală, angajarea minţii şi inimii în depistarea sensului şi conţinutului sărbătorii, al cărui timp e sacru şi vertical, nu cronologic orizontal. De aceea sărbătoarea neratată ne verticalizează atenţia, mutându-ne temporar privirea, lacomă de multe, de pe banal, efemer şi vulgar, pe esenţial, netrecător, spiritual”, a continuat el.
El mai spune că „a reflecta la Naşterea lui Hristos, la descinderea lui Dumnezeu în lume şi a vâna sensul revelator al acestui Eveniment unic şi mântuitor pentru umanitate nu e chiar totuna cu a vâna reduceri, a cumpăra compulsiv obiecte goale de sens şi a-ţi da sufletul în trafic pe drumuri spre nicăieri, ratând Calea. Chiar dacă există adevăr şi în „primum vivere…”. Dar nu Adevărul.
În timpul autentic al sărbătorii pătrundem doar prin pregătire şi ascensiune lăuntrice (da, există aşa ceva), stimulate de energia dobândită paradoxal prin renunţare, nu prin îmbuibare. Odată împlinite aceste minime, necesare condiţii, poate ţâşni în noi bucuria întâlnirii cu C/celălalt şi poate fi eliberat - nu din sticlele în neştire golite, ci din potirul bunătăţii dăruitoare - „Duhul Sărbătorii””, a continuat el.
„Restul… nu e tăcere plină, ci hărmălaie goală, zgomot pentru nimic; nu e bucurie reală, ci (auto)stimulare comercială; nu e, în niciun caz, întâlnirea cu Cel care a făcut posibilă sărbătoarea, ci uriaşa ratare a întâlnirii cu El. Asta explică, poate, sentimentul neîmplinirii şi sleirii ante/post-sărbătoare, depresia provocată de frustrarea ne-posedării şi ne-săturării prin compararea cu alţii (ridicol invidiaţi), anxietatea declanşată de goana epuizantă după fleacuri ce ne vor lăsa iar şi iar dezamăgiţi, neîmpliniţi. E absurd (absurdus < surdus = surd) să rămânem surzi, singuri şi orbi în preajma Naşterii Celui care ne-a spus „Sunt cu voi în toate zilele”, în faţa Celui care a vindecat cel puţin un surdomut şi mai mulţi orbi… Să ne trezim şi să ne bucurăm! Vine Crăciunul, nu apocalipsa”, este îndemnul său.
Editor : M.B.
