Victor Ponta: Și ceilalți bugetari merită salarii mai mari. Discutăm, negociem și, când putem, ne ținem de cuvânt

Data publicării:
ponta la guvern fb-7

„Fac un apel către toți ceilalți bugetari care au dreptate — și ei vor salarii mai mari și merită — să facem cum am făcut în ultimii patru ani și ne înțelegem și negociem și discutăm și când putem, ne ținem de cuvânt. Spre deosebire de alții care le-au tăiat salariile, noi de fiecare dată le-am dat. De exemplu, la educație cred că ne-am ținut de cuvânt. În martie a intrat în vigoare prima creștere, în octombrie intră a doua, personalul nedidactic. Deci, cu absolut toată lumea, când ne-am înțeles și am avut banii, ne-am ținut de cuvânt”, a afirmat Victor Ponta.

Premierul le-a transmis celorlalte categorii de bugetari că Guvernul va fi în continuare la fel de serios ca și până acum în această privință, informează Agerpres.

„Știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem”, a adăugat Victor Ponta.

În ceea ce privește majorările salariale pentru medici, prim-ministrul i-a solicitat ministrului de resort, Nicolae Bănicioiu, să vină săptămâna viitoare cu ordonanța care stabilește această decizie.

„Veniți săptămâna viitoare cu ordonanța pentru că ați economisit bani la Sănătate și nu aveți nevoie de alți bani anul acesta, putem să le punem în aplicare de la 1 octombrie”, i-a spus Victor Ponta lui Nicolae Bănicioiu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri