Victorie în instanță: au oprit construcția unui bloc după patru ani

Data actualizării: Data publicării:
bloc floreasca

Victorie pentru mai mulţi locuitori din Floreasca. După ani de zile de procese, în care nu au mai văzut lumina soarelui pe fereastră, au câştigat: construcţia blocului ridicat ilegal la mai puţin de un metru de geamurile lor se va opri. Mai mult, imobilul care s-a înălţat în locul unei grădini ar putea fi dărâmat, relatează Digi24. Touşi, dezvoltatorul nu se lasă, vrea să pună două primării la plată pentru că i-au dat toate autorizaţiile.

Patru ani au luptat în instanţă locatarii a două blocuri de pe Strada Ghiţă Pădureanu din cartierul Floreasca pentru a dovedi că un dezolvator imobiliar care a construit o clădire la mai puţin de un metru de geamul lor nu a respectat normele de construcţie în vigoare.

Noul imobil a fost ridicat pe spaţiul verde dintre blocuri. Dezvoltatorul a cumpărat terenul de la o persoană împroprietărită de Primăria Capitalei.

Zona asta era o grădină. Blocul acesta care s-a construit este aproape, foarte aproape de celelalte două blocuri, e la 80 de centrimetri distanţă, blocând lumina la locuinţele de acolo, la apartamente”, spune George Niţu, locatar și arhitect.

Decizia luată de judecători este definitivă, iar acum locatarii victorioşi spun că vor cere şi demolarea construcţiei. Unul dintre cei mai afectaţi de blocul cel nou este Petrică Preoţescu.

Aşteptăm motivarea să fie dată de către tribunal şi pe urmă să solicităm demolarea imobilului. În afară că a intrat în proprietatea noastră, ne ia însorirea respectivă. Mai mult, dacă Doamne fereşte se întâmplă un incendiu, ceva, aici nu mai intră nicio maşină de pompieri”, spune Petrică Preoţescu, locatar.

Avocatul dezvoltatorului spune că blocul a fost construit legal şi că nu va demola nicio cărămidă. Mai mult, are de gând să dea în judedată atât Primăria Capitalei, care a retrocedat terenul, cât şi Primăria Sectorului 2, care i-a dat autorizaţia.

Noi practic suntem într-o situaţie foarte delicată. Am respectat legea atunci când am cumpărat şi am obţinut autorizaţie de construire, care s-a dovedit a fi emisă în mod greşit de către autorităţile statului român. Domnul Răzvan Marius Ştefan din punctul meu de vedere nu are niciun fel de culpă”, declară Mihai Răvescu, avocatul proprietarului.

În schimb, primăria de sector se pregăteşte să trimită bulodozerele în zonă dacă instanţa va cere acest lucru.

Primăria va trebui să amendeze construcţia ilegală şi să înceapă procesul pentru desfiinţare. În urma câştigării acestui proces, trebuie aşteptat ca acest proces treacă toate fazele procesuale, primăria va trece la defiinţarea construcţiei”, declară Dan Cristian Popescu, viceprimarul sectorului 2.

În urmă cu patru ani, atât primăria de sector, cât şi Primăria Capitalei susţineau că au fost obligate de lege să retrocedeze bucata verde dintre blocuri şi că dezvoltatorul avea toate actele în regulă. De vină pentru această situaţie ar fi legislaţia prost făcută, spuneau atunci reprezentanţii primăriilor.

„S-au făcut nişte restituiri de proprietăţi, nişte puneri în posesie. Nu poţi... Noi am pierdut procese în Floreasca din cauză că am refuzat. Are titlu de proprietate eliberat de Prefectură”, spune Bogdan Pârvanu, fost arhitect-şef al Sectorului 2.

„A fost o mare greşeală, o mare eroare, pentru că nu trebuia să se pună în posesie în acele locuri în care nu se putea construi, de fapt, decât afectând confortul celorlalţi locatari”, spune Gheorghe Pătraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei.

Judecătorii au constatat însă că Planul Urbanistic de Detaliu aprobat de Consiliul local sector 2, în baza căruia dezvoltatorul a primit autorizaţia de construcţie, este ilegal.

Iar cazul locuitorilor de pe Strada Ghiţă Pădureanu din cartierul Floreasca nu este singular în Bucureşti. Din 1990 şi până acum, numai în sectorul doi al Capitalei au fost ridicate 26 de blocuri pe spaţiile verzi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate