VIDEO. Cum arată cea mai periculoasă trecere de pietoni din București, intersecția unde au loc cele mai multe accidente

Data publicării:
trecere de pietoni
15 intersecții din Capitală sunt un real pericol pentru pietoni. Foto: Captură video

Cu aproape 1.500 de victime anual, România e pe primul loc în topul accidentelor rutiere grave din Uniunea Europeană. În București, neacordarea de prioritate și traversarea neregulamentară sunt principalele cauze ale tragediilor. În plus, în oraș, există nu mai puțin de 15 intersecții care sunt considerate adevărate puncte negre pe harta riscului din trafic.

15 intersecții din Capitală sunt un real pericol pentru pietoni. Șoferii sunt grăbiți, neatenți și parcă nu îi văd pe oameni atunci când vor să treacă strada. De la începutul anului, în intersecțiile din Capitală au fost peste 100 de accidente grave, iar 9 oameni și-au pierdut viața.

Claudiu Costea - purtător de cuvânt Brigada Rutieră: Astfel de intersecții, pe care noi le considerăm puncte negere, unde s-au produs minimum 3 accidente de circulație care au aceeași cauză generatoare. Conducătorii de autovehicule care nu acordă prioritate trecerilor de pietoni angajați regulamentar în traversarea drumului public riscă o amendă cuprinsă între 870 de lei și 1160 de lei și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile.

-Aici e cea mai periculoasă trecere de pietoni. Oprește tramvaiul în stație, ia uitați, vedeți? Și vin șoferi și dacă nu ești atent te spulberă.

-O mașină mi-a dat voie, una să îmi zboare copilul, veneam cu el de la școală.

Cosmina Balint - jurnalist Digi24: Suntem pe Strada Zețarilor din sectorul 5 al Capitalei, la intersecție cu Strada Baciului. Aceasta este cea mai periculoasă trecere de pietoni și intersecție din Capitală pentru că aici au avut loc cele mai multe accidente în care au fost implicați pietonii.

Specialiștii în conducere defensivă le recomandă șoferilor să frâneze din timp atunci când se aproprie de trecerile de pietoni, să nu folosească telefoanele atunci când conduc și să se adapteze condiților meteo.

Emil Gâtej - specialist în conducere defensivă: Unui șofer îi este necesar un timp de vreo 2 secunde până când acționează efectiv pedala de frână, deci aproape o secundă până când constientizează și încă aproape o secundă până când apasă efectiv pedala de frână.

Cosmina Balint - jurnalist Digi24: Suntem în Sectorul 2 al Capitalei la intersecția străzilor Câmpul cu narcise și Lăicelului, o altă intersecție periculoasă din traficul bucureștean. 5 din cele 80 de accidente grave din 2021 s-au petrecut în această intersecție în special din cauza șoferilor care nu au acordat prioritate pietonilor.

Pentru a preveni accidentele în intersecțiile cele mai periculoase din București, polițiștii propun montarea indicatoarelor rutiere vizibile și semafoarelor, spun polițiștii din brigada rutieră.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri