VIDEO. Sute de mii de omizi au invadat Constanţa

Data publicării:
OMIZI

Specialiştii cred că de vină ar fi seceta din ultima perioadă. În cel mai rău caz, dacă tratamentul cu insecticid aplicat de muncitorii primăriei nu produce efectele scontate, pomii îşi vor recăpăta frunzele în câteva săptămâni, când omizile se vor transforma în fluturi.

Copacii de pe marginea drumului care duce spre poarta 4 a Portului Constanţa sunt de nerecunoscut: sunt parcă înveliţi în pânze albe, din vârf, în jurul coroanei şi până pe trunchi, în jos. În ultimele zile, pânzele au acoperit şi tufele din jur şi chiar şi iarba din apropiere.

„Sunt foarte multe şi sunt nişte pânze de păianjen... Nu ştiu, nu e normal”, a spus o femeie.

Oamenii spun că primele omizi au apărut în urmă cu o săptămână. Situaţia a scăpat rapid de sub control.

„Prima dată una, două şi după aia au început să se întindă, au coborât şi pe jos”, a spus o constănţeancă.

Seceta, dar şi lipsa prădătorilor naturali ai omizilor, o specie de viespi, au dus la înmulţirea excesivă a larvelor. Au fost afectaţi numai pomii fructiferi, iar biologii spun că anul acesta nu vor mai rodi.

„E vorba de nişte larve care par de fluturi din familia geometridae. Dacă îşi încheie ciclul şi au o singură generaţie, copacii au şansa să îşi revină chiar anul acesta să dea un nou set de frunze”, a spus Răzvan Popescu Mirceni, biolog.

Primăria a încercat iniţial să paseze responsabilitatea curăţării zonei Administraţiei Portuare. Până la urmă, o echipă a primăriei a început totuşi să intervină.

„Deşi nu aparţine de noi, noi ne-am făcut treaba ca să nu dăuneze populaţiei”, a spus Luiza Pară, inspector la Serviciul Dotări Urbane, Ecarisaj, Dezinsecţie şi Deratizare.

Potrivit biologilor, omizile se vor transforma în fluturi peste câteva săptămâni. Abia atunci, pomii vor putea produce un nou rând de frunze. Dacă nu sunt trataţi urgent, omizile se vor întoarce, iar la toamnă vor fi acoperiţi din nou de pânzele dizgraţioase.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri